Tipărituri vechi

românești sau despre români

Archive for the tag “Pavel Vasici”

Pavel Vasici, Nemărginirea vieții Universului (Brașov, 1840)

„Să căutăm acuma la bolta cerească, carea peste noi o vedem în noaptea sărină și să privim la nenumăratele punturi, care în nemărginită îndepărtare ne lucesc. Să gândim iarăși cum că acelea punturi strălucitoare – stelele – tot sori sânt, Soarelui nostru asemenea, și de asemenea sfere sau planete înpregiurați – apoi se luăm acuma telescopuri spre ajutor și se privim la brâul cel lucitor a boltei cerești cu ochiul armat, precum privirăm mai nainte greunțele năsipului cu microscopul, și vom vedea cete de sori (stele) care ochiul nearmat pentru nemărginita lor îndepărtare numai ca un fum lucitor le vede, fără a le putea deosebi! Acestea stele sau sori sânt sufletul unei sisteme solare, ca cum este Soarele nostru a sistemei solare noastre. Apoi afară de acestea încă ne arată telescopii niște nori aburoși în toate ținuturile ceriului îndepărtate, care zic astronomii a fi miriade de sori, și care atâta sânt de noi îndepărtate, cât de ne-am pune pe aripile luminei și am sbura în miite veacuri, totuși nu le-am putea ajunge – aicea să stăm puțintel și dacă putem cuprinde cu mintea noastră mărimea universului sau a totului lumesc, se judecăm cum că fieșcare așa nor aburos o nenumărată mulțime de stele sau sori

în sine cuprinde, și cum că iarăși fieștecare soare trebue să aibă a sale planete, și apoi să dăm fieștecăruia planetă numai mărimea Pământului nostru și mulțimea făpturilor lui, și pogorându-ne pe scara făpturilor iarăși la grăunța de năsip și la picătura mării, să vedem încă odată în acestea o lume plină de viață. Acuma, încurajiți să ne suim iarăși pe aceia scară la nenumăratele trupuri a nemărginitului totului lumesc, și să întrebăm, care este suma, care este numărul vieții a totului lumesc! Și pentru ce este această mulțime de viață? Și dacă vei răspunde că este mulțimea fericirei? Întreabă încă o dată: cine a făcut viața, ca să facă atâta fericire? Lapădă-te jos în pulbere și închină Lui.

Dr. Vasici.”

Sursa: Biblioteca Digitală BCU Cluj

Pavel Vasici, Neputința și a ei totala vindecare, Brașov, 1846

Pavel Vasici, Neputinta 3„Neputința și a ei totala vindecare cu mijloace simple cercate prin esperiință și aprobate de mulți pătimași. De Dr. P. Vasici, directorul carantinei Timișului. Brașov, 1846. În tipografia lui Ioan Gătt.

Pavel Vasici, Neputinta 5Domniei sale Domnului Georgie Bariț, redactorul Gazetei de Transilvania și a Foaiei pentru minte, inimă și literatură ș.a. și Domniei sale D. pitariu Ioan Maiorescu, profesorul de istorii și inspectorul școalelor centrale din Craiova, bunilor și scumpilor săi prieteni ca unor bărbați ce cu atâta râvnă și nepregetată sârguință asudă pentru propășirea literaturei naționale și cultivarea neamului românesc, închină această cărticică drept odor de recunoștință a întregii nații române și spre semn de cea mai mare stimă.

Autorul.

Pavel Vasici, Neputinta 32Junele, care calcă în lume nepătat de păcatele copilăriei, care acestea are a le // învăța de la amor și gustare, care fără să știe mai mult de soiul frumos, decât ce au auzit de la părinți și învățători, când vine în cercul frumoaselor vezi bine că se află cu totul în altă lume de cum se afla mai nainte, îl întimpină lucruri de care el nainte nici nu gândea. Pept gol, brațe goale, căutături amăgitoare și momitoare, cochetării cu piciorul, cu mâna, și cu alte părți ușor coperite, acestea toate îi întărâtă închipuirea, încălzesc fantasia și îl înviază; toate acestea puteri din afară cășună într-însul o mișcare de simțiciune, de carea el nainte nu avea nici o cunoștință. Se aprinde dară omul întreg, și apoi dacă el va da preste vreo vicleană, vițioasă, preste o fată cu plăcerea amorului cunoscută, sau ar fi atât de nenorocos a cădea în brațele unei nesățioase muieri, atuncea el este fără nici o îndoială perdut, căci acestea nu cunosc cumpătul și jertvesc pe începătoriu atâta, cât el după puțin timp, d’abea se va mai putea mișca, și numai din parte întrema. În timpurile noastre virtutea s-au făcut obiectul batjocurii, glumele cu soiul frumos se mână până la desfrâu, și iată că acestea toate învită pe juni și bărbați spre gustări prea timpurii și fără cumpăt.

Împreunarea trupească este un act, ce priește numai trupului crescut, și în care junele să nu se îndeletnicească înainte de

Pavel Vasici, Neputinta 3320 ani, dacă vrea să se bucure de plăcerea lui până la înalte bătrânețe. Această icoană nu se poate destul zugrăvi înaintea ochilor junelui, orice gustare trupească se va face înainte de 18 ani, putem spune că ia din țânta, ce e hotărâtă trupului a trăi, câte o lună, și de aceea această putere seacă la mulți înainte de al 40-lea an.

Dacă însă nu mai putem a ne înpotrivi boldului naturei, dacă întărâtarea și momeala spre acesta ar fi prea mare, dacă fetele și nevestele stricate și lascive întrec rușinea și statornicia noastră, oh! atuncea să ne păzim barem de abuz, și să nu căutăm a arăta eroism într-însul. Junele care nu se mai poate conteni de la înbrățișarea soiului frumos, să se păzească barem a nu-și îndestula pofta de doaă ori după olaltă, căci de doaă ori e venin, de trei ori se face ciumă prăpăditoare și ce e peste aceasta silință îl înjosește subt dobitoc. O singură silnicie astfeliu cercată îi poate dărâpăna neîntors sănătatea, poate lăpăda în vasele (vinele, arteriile) plămânilor, carii sânt subt acest act foarte încălziți, simburile spre nevindecabila oftică. Și vai cât este cuprinsul nefericirei, ce se naște din aceasta slăbiciune.

La gustarea amorului atât în căsătorie, cât și afară de ea avem a ne păzi de abuz. Deși nu putem prescrie unui sănătos și bine

Pavel Vasici, Neputinta 34păstrat bărbat regula lui Luter de doaă ori pe săptămână, totuș el are de a să păzi cum simte după act cea mai mică slăbiciune, cu atâta mai puțin are a întrebui spre întărâtarea trupească vin, arome, sau mijloace ațițătoare, căci atuncea poate fi sigur, cum că acestea mijloace înainte de a-l înfoca spre lucru, îl vor face și neputincios cu totul; întărâtăciunea spre înbrățișare trebue să rămână numai singurei naturi, și la cei mai flegmatici încât îl poate ațița muierea prin frumuseța și grațiile sale, fără alte întărâtări măiestrite. Iara dacă nevasta sau amoreza ar fi nesățioase, atuncea este mai bine a să trage cu totul de la dânsele, decât a perde cel mai mare tesaur al vieții – sănătatea. Apoi dacă acela ce au fost o vreme răpit de pofta trupească, ar începe a simți urmările ei, atuncea el are a se conteni o vreme cu totul de la gustare, și atuncea nu va simți efectul lor așa tare, căci astfeliu iarăș își va stringe puterile prin contenire […]

Pavel Vasici, Neputinta 36După gustare trupul cere odihnă, mai ales la cei mai slabi, carea îi trebue dată. Un mijloc bun a se întrema după act este acela, a mânca ceva întăritoriu adecă doă gălbinușe de ou în un pahar de vin, cu ceva scorțișoară și zahar; sau zamă de carne cu pesmeți, sau ciocoladă fără aromă. Iară nainte de act, sau când seara este foarte potrivită ca mijloc întăritoriu, următoarea mestecătură (mistură), dacă astfeliu este trupul cu totul sănătos: Ia din apotecă (spițerie) apă de mintă roșie cinci loți, picături de scorțișoară un lot, sirup de coajă de alămâie doi loți, mestecă-le bine laolaltă și le întrebue după plac.”

Sursa: Biblioteca Digitală Națională a României

Îngreonarea sau însărcinarea (1841)

Din Foaie pentru minte, inimă și literatură, Brașov, Nr. 24 din 15 Iunie 1841

Din Foaie pentru minte, inimă și literatură, Brașov, Nr. 24 din 15 Iunie 1841

„Îngreonarea

După înbrățișarea roditoare se naște în muiere acela stat, care îl numim îngreonarea, sau însărcinarea, adecă muierea nu este numai muiere, ci și mumă. Fieștecare femee poate porni greoane de la ivirea, pănă la trecerea curețeniei de lună. Semnele după care se cunoaște cum că o femee au luat în pântece, sânt de trei feliuri, adecă: puțin încredințătoare, din care însemnăm unele:

1-a Dacă pe bărbatul său, care nainte l-au iubit, nu l-ar putea răbda, sau dinprotivă, dacă mai nainte nu l-ar fi plăcut, și acuma l-ar iubi.
2-a Dacă femeia după înbrățișare ar fi foarte simțitoare.
3-a Dacă se ar schimba trăsurile feții.
4-a Dacă ar pătimi de dureri de cap, de dinți, de greață, de vărsări, sau dacă are pofte neobicinuite.

Mai mult încredințetoare sânt acestea semne:

1-a Rămânerea afară a curețeniei de lună.
2-a creșterea foalelui și a țițelor.
3-a o durere înpungătoare în țițe, aria svârcului se face mai întunecoasă, svârcurile cresc, se încoardă, și alte care se țin de moșerie.

Semnele adevărate sânt mișcarea fătului în pântece, care pe la începutul lunii a cincea se simțește. Aceasta se poate cerca dacă cu palma întinsă rece, apăsăm chitinel partea din jos a foalelui muierii greone. Dacă acestea semne se vor ivi deloc după înpreunarea înfocată, și tot vor crește, atuncea femeia se poate ținea încărcată, cu atâta mai mult dacă altfeliu ar fi sănătoasă. Deci să cuvine precum dânșii, așa și noă să îngrijim, ca să poarte fructul pântecelui său fără vătămare.

Cinstea și băgarea de seamă se cade genului femeesc în statul, prin care cetățenii lumei acestia se prenoesc și genul // omenesc de periciune se păzește. De aceia popoarele cele vechi au ținut muierile greoane în osebită vază și cinste […]

Unele dintre greoane au osebite pofte și cereri, de multe ori la lucruri grețoase și stricăcioase cum la var, la lumini de seu, la cretă, la săpun ș.a. și gândesc că dacă nu vor îndestula aceasta poftă, atuncea ar putea perde rodul. Aceasta nu e de crezut. Și numai muierile desmerdate, rău crescute, pe care nu le stăpânește mintea, ci credința deșartă și zicălile maicelor și a mătușelor, au așa urâte pofte […]”

Sursa: Biblioteca Digitală Transsilvanica

Post Navigation