Tipărituri vechi

românești sau despre români

Archive for the tag “Paris”

Expediția lui Mahomed al II-lea contra lui Vlad Țepeș (1462)

Ducae, Michaelis Ducae nepotis, Historia Byzantinaatacul de noapte al lui tepes„În anul 6970 trimite la voievodul Țării Românești (Walachiae Vaiuodae) un sol, anunțându-l să vină în grabă la închinăciune și să aducă neapărat cu sine 500 de băieți și tributul ce-l dă în fiecare an, adică zece mii de galbeni aur, Voievodul i-a răspuns însă: galbenii îi are gata să-i dea, băieții însă nu poate; cât despre sine să vină însuși la închinăciune, și aceasta e mai cu neputință. Auzind tiranul acestea s-a înfuriat și, trimițând pe unul din oamenii lui de seamă cu unul din secretarii săi, a spus: Aduceți-mi tributul! Și despre celelalte mă voi gândi eu. Iar ei venind și arătând românului cele spuse de sultan, mai întâi pe ei i-a tras în țeapă, o moarte neomenoasă, dureroasă și urâtă. Pe urmă trecând cu armata, a străbătut cu dușmănie părțile Distriei și, luând mult popor de rând, i-a trecut pe toți în Țara Românească și le-a luat viața cu același fel de moarte în țeapă.

Un comandant din marginile acelea, al tiranului voind să se arate cu o faptă de mare vitejie, a trecut în Țara Românească cu zece mii de turci; românul ciocnindu-se cu ei, pe care i-a ucis în război, i-a ucis, pe care însă i-a prins de vii, pe toți amarnic i-a osândit la moarte și pe comandantul lor Chamza, trași fiind în țeapă.

Când tiranul a auzit acestea, i s-a făcut negru înaintea ochilor și turbat de mânie și-a strâns armată de pretutindeni, peste 150 de mii; și în vreme de primăvară, ieșind din Adrianopole, a venit la Dunăre; și acolo ridicând corturile, a stat până ce să se strângă toată armata într-un singur trup. Dar românul și el i-a mutat pe toți supușii lui în locuri strâmte de munte și în locuri acoperite de păduri; și câmpurile le-a lăsat pustii și vitele de tot felul le-a mânat mai înăuntrul hotarelor dinspre alani și huni; iar însuși cu armata de sub el se aținea toată ziua în locuri scutite de sihle și păduri dese. Tiranul trecând Dunărea, a străbătut loc mai bine de 7 zile și n-a găsit nimic, nici om, nici cel mai neînsemnat animal și nici ceva de mâncare sau de băut. Și ajungând într-un loc frumos așezat ca o livadă, vede mii și mii de pari sădiți în pământ încărcați în loc de fructe cu oameni morți, și în mijloc pe Chamza pe care l-am amintit mai sus, în îmbrăcămintea de in subțire și purpură ce-o purta, tras în țeapă. La vederea acestei amenințări, tiranul s-a înspăimântat și noaptea, când a ridicat corturile, fiindu-i frică, a tras șanțuri și a ridicat valuri și sta în mijlocul lor. Românul însă sculându-se dis-de-dimineață și rânduindu-și bine oamenii de sub el, a năvălit, când era încă întuneric, și nimerind în partea dreaptă a taberii, a intrat deodată înăuntru și până în ziuă a tăiat turci fără de număr; și până ce s-a luminat de ziuă, mulți turci s-au ucis între ei. Când însă s-a făcut dimineața, românii au intrat în țarcurile lor și s-au culcat; iar tiranul sculându-se, plin de rușine, a trecut Dunărea și a ajuns la Adrianopole.”

Sursa traducerii: Ducas, Istoria turco-bizantină. 1341-1462, ediție critică de Vasile Grecu, București, 1958 (pe Dacoromanica).
Sursă imagini: Ducae, Michaelis Ducae nepotis, Historia Byzantina, res in imperio Graecorum gestas complectens a Joanne Palaelogo I ad Mehemetem II…, Paris, 1649

Boierimea moldoveană din perioada fanariotă, descrisă de prințul Charles Joseph de Ligne (1788)

Lettres et pensees du marechal prince de Ligne 1Lettres et pensees du marechal prince de Ligne 2„Aici te simți bine culcat, e cald. Sunt și eu îmbrăcat ca boierii. Mă duc adeseori la ei pentru a-mi putea urma gândurile fără a fi distrat de la ele, căci eu nu știu decât câteva cuvinte românești (quelques mots valaques) și deloc limba greacă, pe care o vorbesc aceste doamne; ele disprețuiesc limba soților lor. De altfel boierii vorbesc puțin; teama pe care o au de turci, obiceiul de a afla vești rele și autoritatea pe care o exercită asupra lor Divanul de la Constantinopol și domnul i-au deprins cu o tristețe fără leac. Cincizeci de persoane care se întrunesc zilnic într-o casă sau în alta stau parcă să aștepte primirea lațului fatal; și auzi spunându-se în fiecare clipă aici a fost măcelărit tatăl meu din porunca Porții și aici sora mea din porunca domnului.

Când spun că mă duc la boieri ca să-mi urmez gândurile, vreau să spun mai degrabă că mă duc ca să nu gândesc, căci la a patra lulea ajung pe deplin

Lettres et pensees du marechal prince de Ligne 3turc; sunt anihilat cu totul, îmi piere orice idee… etc.

Prețuiesc îndeajuns sfințenia în care tinerii și adeseori și tinerele își lasă papucii mai jos de prima treaptă, pentru a nu toci covoarele frumoase și a nu pângări sanctuarul unde se odihnesc stăpânii lor; după ce și-au îndeplinit slujba, ei se întorc de-a-ndăratele ca să-și reia papucii și se așează într-un colț în genunchi. Îmi convine înlesnirea să nu fii silit să suni sau să strigi necontenit după slugi. Dacă din întâmplare sunt trimise toate cu vreo însărcinare, atunci chemi ca la serai, bătând din palme, ca atunci când aplauzi.

Constantinopolul dă tonul la Iași (Jassy), întocmai ca Parisul provinciei la noi și modele sosesc chiar încă și mai degrabă. Galbenul era culoarea de predilecție a sultanelor; la Iași a ajuns culoarea tuturor femeilor. Ciubucele mari, foarte lungi, de lemn de cireș, le-au înlocuit la Constantinopol pe cele de lemn de iasomie. Noi, boierii, nu mai avem decât ciubuce de lemn de cireș. Acești domni nu umblă niciodată pe jos. Ei sunt cu toții leneși, întocmai ca turcii.

Femeile s-ar putea lipsi de a avea

Lettres et pensees du marechal prince de Ligne 4pântecele atât de mare. Această însușire este atât de mult socotită a fi un semn de frumusețe, încât o mamă mi-a cerut iertare că fiica sa nu o căpătase încă. „Dar nu va mai întârzia mult, mi-a spus ea, căci acum e o adevărată rușine; este dreaptă și subțire ca o trestie”. Îmbrăcămintea, manierele asiatice înfrumusețează și mai mult pe cele frumoase, dar sluțesc pe cele slute care, la drept vorbind, sunt foarte rare în aceste țări.

Din cauza felului pe care îl au femeile de a se așeza sau de a se culca în cerc, mi s-a întâmplat uneori, când camerele nu erau prea bine luminate, să cred că văd niște blănuri zăcând uitate pe divan.

Fetele boierilor sunt ținute închise, ca turcoaicele, în haremuri cu zăbrele de lemn, adeseori aurite; printre aceste gratii ele pot să privească bărbații, să-și aleagă un soț. Dar aceștia nu le văd decât în clipa când petrec noaptea cu ele după mica ceremonie a Bisericii ortodoxe […]”

Sursa traducerii: Călători străini despre Țările Române, Vol. X, Partea a II-a, București, 2001 (pe Dacoromanica).
Sursă imagini: Lettres et pensées du maréchal prince de Ligne, Paris, 1809.

Nicolae Bălcescu îi scrie lui Vasile Alecsandri despre revoluția de la Paris (1848)

Scrisoare Nicolae Balcescu, 1848„Paris 24 Februarie 1848
1-a zi a Republicei.

Iubite cetățene și amic!

Îți eram dator de mult cu un răspuns, mă plătesc astăzi dar în scurt, căci timpul îmi lipsește și sunt ostenit tare, de vreme ce de trei zile trăit-am tot pe ulițe. Află că nația cea mare s-a ridicat, și că libertatea lumei s-a mântuit. Minunata revoluție, ce te căesc amarnic că n-ai văzut-o cu ochii, va schimba fața lumei. Regele a fugit. Republica e proclamată de toți.

Îți alătur aci o ruptură din catifeaua ce acoperă tronul lui Louis Philippe sfărâmat astăzi la 1 1/2 ore. Însumi am smuls-o în Tuilleries și m-am gândit ca să-ți fac și ție

Scrisoare Nicolae Balcescuo părticică și să-ți dovedesc că chiar în minutele cele mai mari și mai solenele ce am petrecut în viața mea, cugetarea mea s-a întors către tine.

Nu poci a-ți scrie mai mult.
Adio. Să trăiască Republica.

Amicul tău,
N. Bălcescu

Complimentele mele la toți bunii Români. Peste puțin ne vom revedea în țară.
Frăție și speranță!
Sărmane Basile, căci n-ai fost aici!”

Sursa: 1848 în Principatele Române, București, 1948 (pe www.dacoromanica.ro).

Post Navigation