Tipărituri vechi

românești sau despre români

Archive for the tag “Medievalia”

Letopisețul lui Neculce: Domniia a doa a lui Dumitrașco-vodă Cantacozino (7192/1684)

Manuscrisul românesc nr. 53 de la Biblioteca Academiei Române – Miscelaneu de cronici moldovenești, copie din 1766

„6. Dumitrașco-vodă era un om bătrân, grec țarigrădian de niamul lui, de Cantacozinești. Și mai înainte vreme a fost visternic mare în Țara Munteniască, la Grigore-vodă Ghica. Și era om nestătătoriu la voroavă, telpiz, amăgitoriu, geambaș de cei de la Fener din Țarigrad. Și după aceste, după toate, era bătrân și curvar. Doamna lui era la Țarigrad, iar el aicea își luasă o fată a unei rachierițe di pe Podul Vechiu, pre anume rachierița Arhipoae, iar pe fată o chiema Anița, și era țiitoare lui Dumitrașco-vodă. Și o purta în vedială între toată boerimea și o ținea în brațe, de o săruta și o purta cu sălbi de galbeni și cu haine de șahmarand și cu șlic de samur și cu multe odoară înpodobită. Și era tânără și frumoasă și plină de siliman, ca o

fată de rachieriță. Și o trimitea cu carăta domniască, cu siimeni și cu vornici și cu comisi zioa amiazăzi mari pe ulițe, la feredeu și pe la mănăstiri și pe la vii, în primblări. Și făcea și pre boiari de-ș trimitea jupănesile cu dânsa. Și după ce viniia de la primblări, trimitea jupăneselor daruri, canavețe, belacoase, căci i-au făcut cinste de-au mărsu cu dânsa în primblare. Și după ce s-au mazilit, au luat-o cu dânsul și au dus-o în Țarigrad și au măritat-o după o slugă a lui, după un grec. Căutați, fraților iubiți cetitori, de videți ce iaste neomeniia și curviia grecească! Că el, de bătrân, dinți în gură n-avea. Dimineața îi încleiia dinții fiindu legați cu sirmă, de-i punea în gură, iar sara îi descleiia cu încrop și-i punea pe masă. Și carne în toate posturile cu turcii dipreună mânca. Oh! oh! oh! săracă țară a Moldovei, ce nărocire de stăpâni ca aceștiia ai avutu! Ce sorți de viiață ț-au căzut! Cum au mai rămas om trăitoriu în tine, de mare mirare iaste, cu atăte spurcăciuni de obiciaiuri ce să trag până astăzi în tine, Moldovă! Și din vreme în vreme tot s-au mai adaos spurcatele de obiciaiuri, care mai înainte să vor scrie fieștecare la rândul lor […]

20. Așia socotescu eu cu firea mea această proastă: cându a vrea Dumnezeu să facă să nu fie rugină pe fier, și turci în Țarigrad să nu fie, și lupii să nu mănânce oile în lume, atuncea poate nu vor fi nici greci în Moldova și în Țara Munteniască, nici or fi boiari, nici or putea mânca aceste doao țări, cum le mănâncă. Iar alt leac n-au rămas cu condeiul mieu să mai pomenescu, ca să pot gâci. Focul îl stângi, apa o

ezăști și o abați pe altă parte, vântul când bate, te dai în laturi, într-un adăpost și te odihnești, soarele întră în nuor, noaptea cu întunerecul trece și să face iar lumină, iar la grec milă sau omenie, sau dreptate, sau nevicleșug, nici unele de aceste nu sunt, sau frica lui Dumnezeu. Numai cându nu poate să facă rău să arată cu blândețe, iar inima și firea, tot cât aru putea, este să facă răutate. Căutați de cetiți la hronograful grecescu, de vă încredințați și mai bine, pe când au fost grecii puternici și înpărățiia era a lor, ce făcea pre atuncea și ce lucra!”

Sursa foto : Medievalia. Texte fundamentale ale culturii românești medievale

Istoriia lui Varlaam și Ioasaf, tradusă de Udriște Năsturel (Țara Românească, circa 1670)

Ms. rom. 588 de la Biblioteca Academiei Române (f. 27r)

Ms. rom. 588 de la Biblioteca Academiei Române

„Iară înpăratul des venia la cercetarea coconului, că-l iubea foarte cu o dragoste mare. Dici într-una de în zile, grăi cătră înpăratul: Pohtiiam // a ști de la tine un lucru oarece, domnul meu înpărate, păntru care lucru pururea neîncetat o scârbă șî grije-m roade sufletu.

Iară tată-său de cuvintele acelea duru-l în inemă șî zise: Grăiaște-m prea iubite, fătul mieu, ce scârbă iaste aceasta ce te cuprinde, și eu mă voiu nevoi a o schimba de grabă întru bucurie.

Zise coconul: În ce chip m-ai închis aici înlăuntru cestor ziduri șî porțile mi-ai încuiat, și m-ai pus a fi de tot neeșit șî tuturor nevăzut?

Zise tată-său: Voia-mi iaste, fătul mieu, să nu vez ceva de celea ce ți-ar întrista inema, și ți-ar tăia veselia, că-ți port grija, ca întru dulceață necurmată

Varlaam si Ioasaf 27vșî întru toată bucuriia și veselia să trăești în tot veacul.

Zise fiiul cătră tată-său: Bine zici, domnul mieu înpărate, ce într-acesta chip eu nu în bucurie, nici în veselie trăesc, ce mai vârtos întru scârbă șî întru strimtură multă, atâta cât acele bucate șî băutură, fără ticneală-mi sânt și amară. Că aș pohti să văz toate câte afară de în caeste porți și de ți-e voia să trăesc viiață fără durere, dă învățătură, să es când voiu vrea șî să-mi îndulcesc sufletul cu vederea lucrurilor ce au fost nevăzute de mine până acum.

Îngrijat fu înpăratul dacă auzi acestea

Varlaam si Ioasaf 28rși cugeta că de-l va opri de în voia lui ce cerea, de mai mare scârbă șî întristăciune-i va fi făcătoriu. Ce zise: Eu, fătul mieu, face-voiu pre pohta ta. Atunce porunci să gătească cai șî slugi aleș și toate lucrurile ce sânt de podoabă înpăratului, și-l slobozi să iasă cându-i va fi voia. Șî deade poruncă celora ce era cu dânsul, să nu cumva să aducă spre întimpinarea lui ceva de în lucrurile ce fac omului scârbă  șî întristare, ce să pue cătră întimpinarea lui tot ce e bun șî ce e frumos și ce aduce dulceață, de-acelea să arate coconului; șî danțuri bine tocmite pre ulițe jucând

Varlaam si Ioasaf 28vși cântând cântece și multe feliuri de priviri să pomenească, ca mintea lui într-acelea să se zăbovească și să se îndulcească de ce va plăcea.

Dici cu cinste ca aceia eșind pururea feciorul înpăratului la primblare, într-o zi (păntru nepaza slugilor că fusese oarecum uitat atunce a păzi ca mai nainte, după porunca înpăratului) văzu doi oameni de carii unul era gubav, iară altul era orb, pre carii văzându-i, cutremură-se în suflet și grăi celor ce era cu dânsul: Cine sânt aceștea, că văerată e vederea lor?

Iară ei nu mai putură ascunde lucrul ce venise la ochii lui, ce ziseră: Acestea sânt patimile omenești // cari au obiceaiu a se întâmpla oamenilor, de în lucru stricat șî de umedealele trupului […]

Varlaam si Ioasaf 29vDe-aciia iarăș preste puține zile, întimpină pre un unchiaș vechiu de multe zile, cu fața-i zbârcită șî slab de în vine șî gârbovit șî preste tot cărunt și-i căzuse dinții șî pălpăia de în gură ca cela ce n-are dinți, pre carele văzându-l cuprinse-l o spaimă șî-l aduse aproape de sine, de întreba să știe acea minunată vedere […]”

Sursa foto: Medievalia

Carte de bucate din Țara Românească (manuscris, sec. XVIII)

Carte de bucate 02r

Ms. rom. 1120 de la Biblioteca Academiei Române

„Carte întru care să scriu mâncările de pește i raci, stridii, melci, legumi, erburi și alte mâncări de sec și de dulce, dupre orânduiala lor.

Mâncări de pește. Crap.

Dupre ce vrei griji peștile, să-l faci în patru părți au în mai multe, cum îți va plăcea, și-l pune în tingire, puindu-i untudelemn, sare, piper, puțintele cuișoare, erburi mirositoare tocate și o ceapă tocată mărunțel, și apoi îl fierbe. Deci, când va fi aproape de fiert, să-i pui puțintel miez de pâine frecat și capere și, când îl vei turna, să-i pui pe deasupra puțintică nucșoară; iară de vei vedea că iaste mâncare zemoasă, să-i pui pe dedesupt fălii de pâine prăjită.

Carte de bucate 07rLinul.

Să ei un lin mare și să-i scoți mațile pe urechei și să-l speli bine. Deci să-l umpli cu umplutură făcută de nuci pisate, de pâine frecată, de rânza lui, erburi tocate, piper, scorțișoară, puținel untudelemn, stafide mărunte și sare. Deci dupre ce-l vei umplea, pune-l în tingire, puindu-i untudelemn, apă și vin alb, zeamă de lămâe, atât cât să stea acoperit mai mult de un deget, sare și mirodii și ceapă prăjită; și, fiind primăvară au vară, pune grăunțe de agriș au de aguridă, iară de va fi iarnă au toamnă, // vișine uscate, și-l fiarbe au în cuptor într-o plachie, au pe foc în tingire.

Carte de bucate 24vVițel. Căpățâna.

Dupre ce-l vei junghia, îndată să-i ei căpățâna, să o jupuești cu apă îndezată și să o curățești de sânge și de alte pelițe, puindu-i pe nări untdelemn ca să să scură bine de toată grozăviia. Deci înfășor-o într-o pânză de in curată, ca să să facă albă, să nu să dăzlege și o pune de o fiiarbe într-o tingire cu apă, făr de sare, spumând-o adese; și să pui și un picior de vițel pentru ispită. Deci, daca nu va mai eși spumă, pune sare cât tribue, și caută când vei vedea piciorul că iaste mai fiert, căpățâna atuncea iaste fiiartă. Deci scoate-o din tingire și o dezvălește de pânză și o pune în tipsie, înpodobindo-o pe deasupra cu flori de boranză și cu foi de pătrânjăi, au cu ce fel să vor afla.

„Învățătură de a face dulcețuri”

„Învățătură de a face dulcețuri”

Prune.

Ia prunele când încep a să coace, adecăte pârguite. Deci înpungi-le și le bagă în apă caldă, puind și puțin oțet, și astupă bine vasul. Deci le pune pe foc de // încălzește bine apa, iar să nu le fierbi. Deci când vor începe a înverzi, ia-le dupre foc și le lasă să să răcească în apa lor. Apoi, dupre ce să vor răci, țiind bine pururea astupat vasul cu iale, scoate-le din apa aceia și le pune în apă rece. Deci fiarbe zaharul au miarea, apoi cură prunele bine de apă și le bagă în zahar și le fiarbe pe foc iute. Și, după ce le vei spuma bine, ia-le dupre foc și le lasă să să răcească. Deci le sfârșaște de fiert cu foc iute, până ce zaharul au miarea va veni la fiertura lui, apoi le scoate și le pune în vas.”

Sursă imagini: medievalia.com.ro
Sursa transcrierii: Ioana Constantinescu, O lume într-o carte de bucate. Manuscris din epoca brâncovenească, București, 1997

Post Navigation