Tipărituri vechi

românești sau despre români

Archive for the tag “Ion Neculce”

Letopisețul lui Neculce: Domniia a doa a lui Dumitrașco-vodă Cantacozino (7192/1684)

Manuscrisul românesc nr. 53 de la Biblioteca Academiei Române – Miscelaneu de cronici moldovenești, copie din 1766

„6. Dumitrașco-vodă era un om bătrân, grec țarigrădian de niamul lui, de Cantacozinești. Și mai înainte vreme a fost visternic mare în Țara Munteniască, la Grigore-vodă Ghica. Și era om nestătătoriu la voroavă, telpiz, amăgitoriu, geambaș de cei de la Fener din Țarigrad. Și după aceste, după toate, era bătrân și curvar. Doamna lui era la Țarigrad, iar el aicea își luasă o fată a unei rachierițe di pe Podul Vechiu, pre anume rachierița Arhipoae, iar pe fată o chiema Anița, și era țiitoare lui Dumitrașco-vodă. Și o purta în vedială între toată boerimea și o ținea în brațe, de o săruta și o purta cu sălbi de galbeni și cu haine de șahmarand și cu șlic de samur și cu multe odoară înpodobită. Și era tânără și frumoasă și plină de siliman, ca o

fată de rachieriță. Și o trimitea cu carăta domniască, cu siimeni și cu vornici și cu comisi zioa amiazăzi mari pe ulițe, la feredeu și pe la mănăstiri și pe la vii, în primblări. Și făcea și pre boiari de-ș trimitea jupănesile cu dânsa. Și după ce viniia de la primblări, trimitea jupăneselor daruri, canavețe, belacoase, căci i-au făcut cinste de-au mărsu cu dânsa în primblare. Și după ce s-au mazilit, au luat-o cu dânsul și au dus-o în Țarigrad și au măritat-o după o slugă a lui, după un grec. Căutați, fraților iubiți cetitori, de videți ce iaste neomeniia și curviia grecească! Că el, de bătrân, dinți în gură n-avea. Dimineața îi încleiia dinții fiindu legați cu sirmă, de-i punea în gură, iar sara îi descleiia cu încrop și-i punea pe masă. Și carne în toate posturile cu turcii dipreună mânca. Oh! oh! oh! săracă țară a Moldovei, ce nărocire de stăpâni ca aceștiia ai avutu! Ce sorți de viiață ț-au căzut! Cum au mai rămas om trăitoriu în tine, de mare mirare iaste, cu atăte spurcăciuni de obiciaiuri ce să trag până astăzi în tine, Moldovă! Și din vreme în vreme tot s-au mai adaos spurcatele de obiciaiuri, care mai înainte să vor scrie fieștecare la rândul lor […]

20. Așia socotescu eu cu firea mea această proastă: cându a vrea Dumnezeu să facă să nu fie rugină pe fier, și turci în Țarigrad să nu fie, și lupii să nu mănânce oile în lume, atuncea poate nu vor fi nici greci în Moldova și în Țara Munteniască, nici or fi boiari, nici or putea mânca aceste doao țări, cum le mănâncă. Iar alt leac n-au rămas cu condeiul mieu să mai pomenescu, ca să pot gâci. Focul îl stângi, apa o

ezăști și o abați pe altă parte, vântul când bate, te dai în laturi, într-un adăpost și te odihnești, soarele întră în nuor, noaptea cu întunerecul trece și să face iar lumină, iar la grec milă sau omenie, sau dreptate, sau nevicleșug, nici unele de aceste nu sunt, sau frica lui Dumnezeu. Numai cându nu poate să facă rău să arată cu blândețe, iar inima și firea, tot cât aru putea, este să facă răutate. Căutați de cetiți la hronograful grecescu, de vă încredințați și mai bine, pe când au fost grecii puternici și înpărățiia era a lor, ce făcea pre atuncea și ce lucra!”

Sursa foto : Medievalia. Texte fundamentale ale culturii românești medievale

Scrisoarea lui Sava, fost mitropolit, adresată lui Ion Neculce, 1722

„† Cinstit al nostru din darul Prea Svintului Duh fiiu sufletesc, dumnealui Ion biv hatman, să fii blagoslovit de mila lui Dumnidzău cu toată casa dumitale și-ți poftim tot fericitu bine trupăscu și sufletescu. În trecutili zile, când ai trecut pe la noi, pe la Sinești, am fost avut cu dumneta puțină voroavă pentru Ostrița, cari hotar iasti dat Mănăstirii Putnii de răpăosatul Ștefan vodă cel Bun, ce să numeaște ctitor, și am fost spus dumitale că siamnili sint de la dumnita a triia movilă și de acolo în bolos (?) și spre miadzănoapte în părău, aceștia le știu încă de copil, când fusiasăm dejmar, de am luat de a dzăce boianenilor ce avusiasă holde pe acel hotar, care siamne nu numai bărbații, ce de-a puterea fi și babile le știu. Iar dumnita de lăcomești a te lăți mai în sus, pune în socoteală că vei greși și-nnaintia lui Dumnidzău, și divanului Mării Sale domnului. Ce,

di-i vrea să mă asculți, eu așea te svătuescu priiatineaști și suflețeaște, nu te pune cu besearica lui H(risto)s, nici trage a lua să lași cu blăstăm cuconilor, nici te nedejdui c-ai mutat pietrile ca să cuprindzi pre partea dumitale pământ, pentru că toți sintem pământ. Și acei ci-au îndzăstrat svintile mănăstiri cu moșii, au întărit cu urici și cu blăstăm, iar acela ce va călca blăstămul îi caută a da samă înnaintea strașnicului giudețu. Multe am mai avea a scrie, ce pentru scurtarea, altili vom lăsa.

Sava proin mitropolit
Cu metanii mă închin dumitale,

V Botoșeni, iul(ie) 22
L(ea)t 7230.”

Sursa: Analele Putnei, nr. 2 din 2005

Ion Neculce, O samă de cuvinte și Letopisețul Țării Moldovei (sec. XVIII)

Legenda întemeierii mânăstirii Putna

„O samă de cuvinte ce suntu audzite din om în om, de oameni vechi și bătrâni, și în letopiseț nu sunt scrise, ce s-au scris aice,după domnia lui Ștefăniță –vodă  înaintea domniii Dabijii-vodă. Deci cine va ceti și  le va crede, bine va fi, iară cine nu le vacrede, iară va fi bine; cine precum îi va fi voia, așa va face.

Ștefan-vodă cel Bun, luund domnia Moldovii și viind turcii în dzilele lui să treacă în Moldova la Galați, i-au bătut foarte rău pre turci și au luat și Cetatea Albă și Chilia de la turci. Apoi mai pe urmă iar le-au luat turcii aceste doao cetăți. Și în câteva rânduri s-au bătut Ștefan-vodă cu turcii. Iar când s-au bătut la Războieni, atunce s-au aședzat turcii cu Ștefan-vodă. Și le-au dat hotar și olat Bugeacul și au făcut pace. Și turcii apoi au adus tătarî din Crâm și i-au aședzat în Bugeac, carii stau și până astădzi, precum au aședzat și la Hotin lipcani.

Ștefan-vodă cel Bun multe războaie au bătut. Și așe să aude din oameni vechi și bătrâni că, câte războai au bătut, atâte mănăstiri cu biserici au făcut.

Ștefan-vodă cel Bun, când s-au apucat să facă mănăstirea Putna, au tras cu arcul Ștefan-vodă dintr-un vârvu de munte ce este lângă mănăstire. Și unde au agiunsu săgeata, acolo au făcut prestolul în oltariu. Și este mult locu de unde au tras pănă în mănăstire. Pus-au și pe trii boierenași de au tras, pre vătavul de copii și pre doi copii din casă. Deci unde au cădzut săgeata vătavului de copii au făcut poarta, iar unde au cadzut săgeata unui copil din casă au făcut clopotnița […]”

Sursa imaginii: Claudiu Paradais, Comori ale spiritualității românești la Putna, Iași, 1988 (fotocopie după manuscrisul păstrat la Biblioteca Academiei Române)

Sursa textului: Ion Neculce, Letopisețul Țării Moldovei, București-Chișinău, 2001

Despre exilul lui Dimitrie Cantemir (din Letopiseț)

„Iară după ce au trecut moscalii Nistrul în ceea parte, au scris împăratul Moscului la turci că, de nu vor porni pe craiul Șvedului pănă în doaosprăzece zile și l-or mai ține acolo la Tighine, el încă va strica pacea, nu o va ținea.

Iară Dumitrașco-vodă au făcut căutare tuturor moldovenilor carii era cu dânsul și i-au întrebat, merge-vor cu dânsul la Moscu au ba, ce toți au priimit să margă, că într-alt chip nu avea cum dzice, că nu avea cum merge într-altă parte de răul tălhăritului. Și i-au scris Dumitrașco-vodă pre toți într-un izvod și l-au dat la împăratul, de l-au iscălit cu mâna lui. Iară boierii și slujitorii aceștia era anume: 1. Ion Neculce hatman, 2. Savin Stroiciu Zmucilă vel ban, 3. Gheorghiță vel păharnic, 4. Iordachi Aristarh vel ușer, 5. Pavel Rugină vel comis, 6. Mogâlde sărdariu; 7. Ilie Abăza vornic despre doamna; 8. Dimitrie aga; 9. Ion Merescul polcovnic; 10. Ion Bănariul vel căpitan; 11. Brahă căpitan de dărăbani; 12. Moșoc jigniceriul; 13. Ion Dzărul vătav de copii; 14. Nuor Dzărul postelnic; 15. Constantin Dzărul medelnicer; 16. Vasile Dzărul tij medelnicer; 17. Mechichi stolnicul; 18. Antiohii cămăraș; 19. Constantin Pârcălabul medelnicer; 20. Dima bașbulucbaș; 21. Ciutea căpitan; 22. Apostol căpitan; 23. Toader Merescul căpitan; 24. Pavel Merescul căpitan […]

Despre a doua domnie a lui Constantin Mavrocordat în Țara Moldovei

Lăsând cele streine vom scrie iarăși a pământului Moldovii

Așijderea Costantin-vodă au mai socotit pre unii din ficiorii de boieri carii n-au fost putut să încapă la boierie și era ficior de boieri mari și de neamuri, și începusă acum unii dintre dânșii și a îmbătrâni și nu mai putea să încapă la boierie, că de la o vreme încoace era tot unii. Iar Costantin-vodă au socotit de au făcut dreptate și au început a-i boieri și pre aceia ce era căzuți din cinste.

Mai socotit-au Costantin-vodă pentru școale de învățătură, de le-au mai întărit școaleli celi elinești și celi slovenești. Așijderea au mai făcut școale de învățătură și lătinești și arăpești și au dat știre tuturor mazililor în toată țara ca să-ș aducă copiii la învățătură la școale ca să învețe orice limbă le-ar fi voia, pentru ca să să afle oameni învățați și în pământul nostru al Moldovii, precum sânt și pintr-alte țărî și părți de locu […]”

Sursa: Zamfira Mihail, Paul Mihail, Cronica lui Ion Neculce copiată de Ioasaf Luca. Manuscrisul „Mihail”, București, 1980

Post Navigation