Tipărituri vechi

românești sau despre români

Archive for the tag “Ion Ionescu de la Brad”

Ion Ionescu de la Brad, Jurnal de agricultură, Iași, 1857-1858

„Jurnalu de agricultură. Foaie periodică sub redacția d. Ioan Ionescu. Anul întâiu. Iași. Tipografia Buciumului roman. 1858.”

Nr. 1 din 1 August 1857

Buletinul cuhnei.

În această lună după săcerișurile făcute începe a fi îmbelșugat și gras vânatul de prepelițe, și de pătărniche. Nimic nu poate fi mai bun decât pătărnichea friptă în cămeșă de slănină, care oprește scurgerea și perderea sucurilor mirositoare ale acestui delițios vânat.

Pe cât putem ne ferim de a întrebuința la masă peștele. Numai din locurile muntenoase, precum păstrăvi și acele de lângă mări unde în deosebite timpuri es feluriți pești. Lufarul vine numai în această lună și este peștele cel mai dulce și mai bun de mâncat.”

Nr. 2 din 1 Septembrie 1857

Înștiințare
O vie de vânzare în podgoria Bucium.

Șese pogoane vie roditoare, în care ca o firtă este poamă busuioacă, afară de poamă coarnă albă și neagră.

Livadă cu feluriți pomi roditori, și hultuiți, în care se fac două stoguri fân. Grădină cu trandafiri pomușoară și agrișe pentru dulceți. O fântână cu apă bună îndestulătoare. Un eaz, cu pește, raci, lipitori și scoice. Pădure pentru haragi și alte trebuințe. O casă cu două odăi, șală și cuhne, acoperită cu șândilă. O cramă de 17 stânjăni înpregiur, cu două odăi acoperite cu stuh.

2 căzi mari bune și 1 mai mică. 2 dejă. 2 ciubere cu cercuri de fer și 1 cu cercuri de lemn, 1 călcător, 1 troc, 1 bute.

Îngrăditura înpregiurul viei statornică încât nu urmează trebuință de a cheltui cu facerea gardului. Doritorii ce vor voi a cumpăra asemine vie să se înfățoșeză la redacția foei.”

Nr. 7 din 1 Februarie 1858

O monstruozitate.

În satul Crécy-Couvé din Franția, o oaie au făcut un miel cu trei guri, dintre care doue-s așezate sub urechi; fiecare din gurile aceste are limba sa, și falca de deasupra cu dinți.

De câte ori sbeară mielul, cele doue guri se mișcă și fac un vuet ce se aude până la opt și noue metre. Animalul trăește și acuma-i de câteva săptămâni, parte din laptele ce suge spre nutrimântul seu se perde prin cele doue guri adăogite.”

Sursa: Biblioteca Județeană „Gheorghe Asachi” din Iași.

Ion Ionescu de la Brad, Românii din Dobrogea (România literară, Iași, 1855)

Romanii din Dobrogea 1„România literară
No. 2. Iași. 8 Ianuarie, 1855.

Romănii din Dobrogia.

Într-o călătorie de trei luni și giumătate, în Dobrogia, studiul meu special n-au țintit la altă ceva decăt la interesul Turciei, în armonie cu acel Romănilor, în tot ceea ce poate spori producerea avuției. Cetitorii Jurnalului de Constantinopoli cunoscu resultatul general al cercetărilor mele. Romănii cei mai mulți însă, socotesc că nu mă vor ținea de rău dacă le voiu spune și lor îndeosebi despre cele ce am descoperit asupra Romănilor din Dobrogia.

Dobrogia este o țeară ce se întinde, între Dunărea și între Marea-Neagră, într-o lungime de 100 de oare, cuprinzănd preste 1000 de leghe patrate, și avănd, de la Dunăre la Mare, distanțele următoare: cea mai mare de 40 de oare, cea mai mică de 9, cea mai mică însă mai plină de viitor de 11, cea mai lucrativă de 22 de oare. Această din urmă are în Balcic portul ei menit de natură a fi cel mai bun și mai sigur dintre ale Mărei-Negre. Nu este țeară pe lume care, într-așa îngustă întindere de pământ, să cuprindă mai multe monumente antice ca Dobrogia: lucru ce arată mai bine decăt orice ași zice eu, bune semne asupra viitorimei acestei țeri, cănd ea va eși din starea de sălbăticie și de înțelenire în care se află astăzi. Din distanță în distanță, foarte aproape una de alta, pe movile și pe dealuri, se văzu ruinile cetăților romane atăt pe țermurile mărei căt și pe malul Dunărei. Asemene în mizlocul țerei se văzu, din zare în zare, deosebi de ruinele de cetăți, atăt de multe movile naturale și artificiale încăt de le-am priivi ca morminte de oști, din care multe și sânt, am putea într-adevăr zice că Romănul în Dobrogea calcă pretutindene pe ruinile mărirei străbunilor sei!

Pentru un arheolog romăn, Dobrogea antică (numită și Schitia-Mică), este o mină nouă și înavuțită. Cetățile romane dărămate de toate gintele ce au călcat pe pământul Dobrogei, sânt semne învederate de temerile ce aveau Romanii de a vedea năvălind pe acolea asupra lor, ca prin o poartă firească, toate neamurile barbare din Europa și Asia. Căile de la Mare la Dunăre sânt făcute de Romăni, strănepoții Romanilor. Așa, între altele, este un drum așternut cu peatră care merge paralel cu șanțul căruia Turcii, împreună cu celelalte popoare, îi zic șanțul lui Traian; alt drum merge de la Silistra la Balcic. Mangalia, Chiustengea, Baba,

Romanii din Dobrogea 2Saccea, Ignița, Hârsova ș.c.l. sânt atătea însemnate puncturi unde călătorul romăn află semne învederate de o vechie colonisătură romană. Coloanele de marmură și de granit, capitelurile de stilul cel mai curat, ornamentele iscusite ce zac în ruine sânt o dovadă că Romanii au ocupat locurile aceste pe cănd artele la dănșii agiunseseră la cel mai ‘nalt grad de înflorire. La Chiustengea vezi idoli scobiți cu o iscusință, pot zice, neimitată ăncă […]

Trecănd însă răpide de la timpurile vechi la starea de față Dobrogia înfățoșează, în priivirea împoporimei ei, cea mai curioasă adunătură de neamuri deosebite, dintre care Romănii, numerați într-o sumă cu Turcii, figurează mai mult de giumătate. Alăturea cu 15 mii și mai bine de familii de toate celelalte neamuri laolaltă, Romănii de-mpreună cu Turcii se socotesc peste 15 mii și mai bine de familii. Neamurile aceste, venite din toate părțile în Dobrogea, au găsit acolea un pământ bun și foarte roditor unde și-au întemeiet o nouă patrie. Deși nu este mai roditoare decăt Moldova însă, în priivirea îndemănărilor negoțului, Dobrogia este cu mult mai favorită decăt dănsa: de o parte Dunărea și de alta Marea-Neagră formănd pentru o țeară așa de mică o mare întindere de țermuri.

De la mare la Dunăre și pre malul ei pănă la Silistra, punctul unde m-am oprit cu călătoria mea, se află șeapte-zeci și unul de sate romănești. Romănii sânt așezați la poalele codrilor și pe malul apelor, căci lor le place umbra de codru verde și recoarea de apă limpede; la alt loc să nu-i cauți că nu-i găsești.

Statistica arătătoare de numărul sufletelor și de averea celor trei mii șease sute cincizeci de familii de Romăni este următoarea: 4603 bărbați; 4728 femei; 6789 băieți; 8367 fete; 1800 juni feciori; 1744 fete mari. Acestia au o avere în vite, în miere și în oloiu, ce se poate estima la 15 milioane 410 mii și 5 sute de lei. Cetind într-aceste cifre dupre cum ne-au învățat Napoleon cel Mare, aflăm o dovadă vie că în îmbelșugare se înmulțesc oamenii: à coté d’un pain nait un homme (alăturea cu o păne crește un om), au zis cu mult adevăr Buffon.

Înmulțirea Romănilor în Dobrogia, o vedeți, este cătră averea lor într-un raport cu mult mai mare decăt pentru cele mai multe locuri: în adevăr, Romănul în Dobrogia este într-o prosperitate de care nici un țeran de pe fața pământului nu se bucură. Cifrele statistice ne sânt o dovadă materială că starea țeranului romăn în Dobrogia, în alăturare chiar cu acea a Romănilor din Țeara Romănească, se poate socoti ca agiunsă la cel mai ‘nalt grad de înflorire. Priivind la Romănii din cele 71 de sate ale Dobrogei îi aflăm că ei sânt, ca niște venitici, veniți acolea din toate țerile locuite de Romăni și alcătuind mai în fieșcare

Romanii din Dobrogea 3sat ca o Dacie în miniatură. Trebue însă să facem aice o deosebire însemnată între împoporimea romănă statornic așezată în țeară și între acea păstorească care vine acole, pentru pășunatul turmelor sale, din îngustimile munților Ardealului. Așa, în satele romănilor dobrogeni găsim o împoporime romănă adunată din Basarabia, din Moldova, din Bucovina, din Banat, și mai ales din Țeara Romănească. Lucru de mirare! cum acesti romăni strămutați din cuiburile lor cele mai întemeiete au agiuns aice, în scurt timp, la așa bună stare încăt, cu toate pustierile urmate într-atătea rănduri în cursul celor 50 de ani trecuți, ei totuși au crescut neîncetat și au adaos fericirea lor materială!

Romănul din Dobrogia este fericit sub Turci și ține cu dănșii. El are, ca țeran, numai pre împăratul deasupra lui carele este tot deodată și proprietar și stat; împăratului, ca proprietar, îi dă numai dejma din ceea ce face și cănd se face. Tot ce-i lipsește romănului în Dobrogia este pănea sufletească. Trăind omul în bine și îndestulat fiind în nevoile cele trupești, vine apoi la aceea de se simte pătruns și de celelalte nevoi mai sublime pre care asemene el cată a și le îndestula; așa pretutindene Romănii în Dobrogia simt nevoia de dascali pentru a da învățătură fiilor lor. În căteva sate am găsit dascali pe care-i țin ei cu cheltueala lor. Este cutare sat care au ămblat și nu s-au lăsat pănă n-au furat din Țeara Romănească un biet dascal pe care-l țin romănii în sinul lor mai bine de cum n-ar fi în sinul lui Avraam.

Romănii acolea romanisează pre toate popoarele împreună locuitoare cu dănșii. Toate neamurile celelalte vorbesc limba romănului; cu Turcii și cu Tatarii eu m-am înțeles în vorbă romănește; în biserică, și chiar pe unde sânt Bulgari, popii tot în romănește căntă și cetesc. Acum de la sate romanisarea au străbătut și prin tărguri: așa în cetatea Silistra Romănii carii sânt mai puțini la număr au făcut și pre Bulgar și pre Grec a asculta în romănește rugăciunea zisă de popă grec; în scoala orașului, zidită și ținută cu cheltueala celoralalte neamuri, dascalul carele este Bulgar, învață pe tineri în limba romănească ca una ce este înțeleasă de toți.

Aceste și alte asemene fapte sânt o vie dovadă despre desvălirea la care poate să agiungă romănul nostru cănd se află în împregiurări priincioase, cănd este în stare de a lucra din toată inima pentru sine și ai sei.

Ce ar lipsi oare romănului din Dobrogia, sau mai bine zicănd, cum ar întrece el pe romănul din principate cănd de acolea ar putea trage aceea ce-i lipsește acolo, adică: cultura sufletească și desvoltarea națională!

Nevoile Romănului din Dobrogia în priivirea morală fiind dar, pănă la oarecare grad, tot aceleși cu a tuturor celor trăitori în celelalte provinții romăne, oare nu trebuie să căutăm a le îndestula deopotrivă, ca prin îndestularea aceasta să asigurăm căt mai bine viitoriul nostru național?

La asemene deșteptare morală și națională mult ar fi de folos călugării adunați în cele doue mănăstiri romănești din Dobrogia, iar mai ales cei din mănăstirea de la Cocoș, carii în curs numai de zece ani au agiuns prin singure străduințile lor de a da cărmuirei 7000 de lei pe an, ce representează o esploatare agricolă mai bine de 100.000 de lei. La ce grad de bună stare n-ar agiunge totimea romănilor din Dobrogia cănd un așezământ statornic le-ar închezășui desvălirea lor mai departe în priivirea religioasă și națională împreună și nedespărțită?

I. Ionescu.”

Sursa: Biblioteca Digitală Transsilvanica.

Ion Ionescu de la Brad, Calendar pentru bunul gospodar, Iași, 1845

Ion Ionescu de la Brad, Calendar pentru bunul gospodar„Însușirea și întrebuințarea vinului

Vinul au agiuns a fi băutura cea obicinuită a omului. Ea este o băutură întăritoare, mai mult sau mai puțin hrănitoare și în oricare privire folositoare. Filosoful Platon și înțăleptul Solomon zicea că vinul împuternicește și înțălegerea.

Vinul cel supțire aduce curățenie și îngreuiază mistuirea, acele ușoare sânt bune de băut mai înainte de a se învechi, acele noue amețescu degrabă după cum au dovedit Bergman cu

Insusirea si intrebuintarea vinuluiațidul lor cel carbonic. Vinul cel vechiu este dătător de sănătate, îi bun la stomahuri slabe, la moșnegi, în toate întămplările dă putere trupului, fără ca să-l hrănească. Vinul cel gras și gros este cel mai hrănitor; iar vinul apos și acru nu-i hrănitor. Vinul cel roșu este mai tare, mai ușor și mai lesne de mistuit. Vinul cel alb este mai slab, scoate mai mult cu udul și este mai hrănitor decăt cel roșu.

Ori ce lucru bun întrebuințat fiind peste măsură, se face vătămător; de aceia Platon oprea de la vin pe tinerii ce nu avea 22 de ani. Aristot oprea pe copii și pe maice. Cartaghinezii nu era slobozi a bea vin când se afla în bătălie. Licurg da tinerimei priveliști înfiorătoare de beție spre a-i oțări și a-i depărta de vin, și Palmarius ne spune că legile Romei nu învoia pe preoți a bea mai mult decăt trei păhăruțe mici la o cină. Cu toată înțălepciunea legilor, adese ori vedem bărbați foarte de treabă stăngănd în vin strălucitele lor însușiri.”

Sursa: Biblioteca Facultății de Litere  din Iași.

Post Navigation