Tipărituri vechi

românești sau despre români

Archive for the tag “Iancu de Hunedoara”

Vlad Țepeș înștiințează sfatul Brașovului de înfrângerea suferită de Iancu de Hunedoara din partea turcilor (1448)

Iancu de Hunedoara, 1448„Chibzuiți și cinstiți bărbați, frați și prieteni, iubiți de noi din inimă curată.

Vă dăm de știre că alesul bărbat Nicolae de Ocna Sibiului ne-a scris să binevoim a ne duce la el până ce măritul Iancu, guvernatorul regatului Ungariei (Johannes, regni Hungariae gubernator), va veni din război. Aceasta nu o putem face, pentru că în marțea de curând trecută, fratele Nayp din Nicopole a venit la noi și ne-a arătat în chip neîndoios că Murad, domnul turcilor, a avut trei zile de-a rândul, fără nicio contenire, o luptă cu domnul Iancu, guvernatorul, iar în ziua cea din urmă l-a închis între carele taberei. Iar împăratul însuși a coborât, pe jos, printre ieniceri și i-au lovit și i-au ucis pe toți cei ce erau în afara și înlăuntrul carelor taberei. Dacă am veni acum la el, turcii ne-ar putea nimici îndată pe noi și pe voi. De aceea, vă rugăm să stați liniștiți, să aveți răbdare, până ce vom vedea măsurile acelui domn Iancu. Există îndoială despre viața lui, dacă însă va ieși slobod din război, ne vom întâlni și vom face o pace bună cu el, însă dacă acum ne veți fi potrivnici și dacă se va întâmpla ceva, va fi spre paguba sufletelor voastre, și de primejdie să răspundeți în fața Domnului.

Dat la Târgoviște, în ajunul sărbătorii Tuturor Sfinților, în anul Domnului 1448.

Vlad, voievodul Țării Românești (Wlad, parcium Transalpinarum wayuoda), fratele vostru dintotdeauna.”

Sursa foto: Arhivele Naționale ale Ungariei.
Sursa traducerii: Documenta Romaniae Historica. Seria D. Relații între Țările Române. Volumul I (1222-1456), București, 1977 (pe Dacoromanica). Documentul i-a fost atribuit lui Vladislav al II-lea multă vreme (inclusiv în DRH), dintr-o confuzie (după cum argumentează Matei Cazacu în La Valachie et la bataille de Kossovo (1448), în Revue des études sud-est européennes, IX, 1971).

Iancu de Hunedoara într-un poem anonim despre căderea Constantinopolului (1453)

Analekten der mittel- und neugriechischen Literatur, Leipzig, 1857Caderea Constantinopolului 1„Nădejdea în care credeau creștinii din Cetate era în preasfințitul papă al Romei și în cardinalii săi, că vor da ajutoare, în regii Franței și în toți suveranii, în duci, conți, prinți și în toate comunele, în împăratul Germaniei, în sârbi, ruși, români (Βλάχους) și unguri, renumiții peoni, în oștile lui Iancu (Πιάγκω), în corabia plină cu aur din Veneția, în vasele din Genova, triere și liviere, din Catalonia și din toată Italia, că vor alerga și vor ajuta umilita cetate, cetatea tuturor încercărilor, precum și mădularul său, pe regele cerșetor, pe viteazul Constantin, care cerea mereu de la dânșii să sprijine cererea, nădejdea și curajul său; dar bietul împărat a fost luat în bătaie de joc, și-a pierdut viața, murind, cum se zice, cu sabia în mână. Nădejdea în care credea s-a dovedit ironie; a fost trâmbițată de dânșii, dar s-a spulberat, iar creștinii, romei și latini, sunt despărțiți unii de alții de o prăpastie […]

Caderea Constantinopolului 2A venit timpul, împărate, să te îndrepți spre popoare, căci efortul tău e zadarnic, deci să cauți spre ele. Ce nenorocire, cât plânset și chin, împărate Constantin, rea soartă ai avut! Stăpâne, domn de neam ales, scutul celor viteji, brutele răutăcioase au trezit curajul celor din Ungaria! Preaînțeleptule Iancu, stâlp al românilor, împărăția bizantină (Ρομανιά) s-a năruit, s-a năruit și Apusul, au căzut flamurile cetății imperiale. Dumnezeule, cum poți suferi o asemenea nelegiuire? O Germanie și Ungarie, o Țară a românilor (Βλαχια), Serbie, e mare nevoie să alergați împotriva turcilor cu oaste numeroasă, cu putere multă, să luptați vitejește și în felul acesta să vă faceți un nume și mai mult decât un nume, când va veni timpul; deci să vă ajute Dumnezeu, marele izbânditor; și veți domni cu toți în cinste spre slava lui Dumnezeu, stăpânitorul și creatorul tuturor.”

Sursă imagini: Adolf Ellissen, Analekten der mittel- und neugriechischen Literatur, vol. 3, Leipzig, 1857.
Sursa traducerii: Fontes Historiae Daco-Romanae (Izvoarele istoriei României), vol. IV. Scriitori și acte bizantine, sec. IV–XV, București, 1982 (pe www.dacoromanica.ro).

Iancu de Hunedoara cere brașovenilor să trimită arme pentru apărarea Chiliei (1454)

Iancu de Hunedoara, cetatea Chilia, 1454„Noi, Iancu de Hunedoara, comite de Bistrița etc., vă poruncim cu tărie prin cuprinsul scrisorii de față, vouă, înțelepților și chibzuiților bărbați, judelui și orășenilor jurați din orașul Brașov, ca îndată ce veți afla cele de față în socoteala plății dării sfântului Martin, ce va veni acum, să dați alesului Stoica, pe seama noastră, pentru apărarea cetății noastre Chilia (Kylia) două mii de săgeți, cincisprezece arcuri, două sute de corzi de arc, numite în limba poporului ideg, și două măji sau lingouri de fier, și cu privire la aceasta ne așteptăm de la voi ca, dacă veți primi scrisoarea acelui Stoica, să fiți gata a-i da cât mai multe dintre cele arătate mai sus; și să fiți datori a-i trimite cele de față. Pe lângă aceasta, vă cerem din suflet, să faceți să fie aduse până la Brăila, spre mai marea îndatorire a noastră, lucrurile arătate mai sus și chiar altele, pe care însuși Stoica sus-pomenit vi le va arăta, pentru apărarea acelei cetăți Chilia. Vă rugăm, ca altfel să nu faceți cu privire la cele arătate mai sus.

Dat la Tirnavia, înaintea sărbătorii fericiților apostoli Filip și Iacob, în anul Domnului 1454.”

Sursa traducerii: Documenta Romaniae Historica, Seria D. Relații între Țările Române, vol. I (1222-1456), București, 1977 (pe www.dacoromanica.ro).
Sursa foto: Arhivele Naționale ale Ungariei.

Navigare în articole