Tipărituri vechi

românești sau despre români

Archive for the tag “Gazeta de Transilvania”

Despre raporturile religioase dintre românii și sârbii din Banat (1846)

Articol din Curierul român, nr. 88 din 16 noiembrie 1846, București

Articol din Curierul român, nr. 88 din 16 noiembrie 1846, București (preluat din Gazeta de Transilvania)

„Frățasca dragoste a sârbilor cu românii în unele ținuturi pe unde lăcuiesc împreună

În primăvara trecută, am călătorit prin mărginașele sate a măritelor regementuri nemțesc și iliricesc de Bănat, unde nu puțină mângăere îmi pricinui sufletului, văzând cinstita preoțime în stare mai favorabilă, decât miserabila stare a preoțimei provințiale, mai vârtos starea învățătorilor și a școalelor poate că numai în luminata Germanie va corespunde acestora; prunci și fetițe cu sutele merg la școală, cum iarna așa și vara. – Românii cu toată dreptatea pot zice, că fac jumătate din lăcuitorii multor ținuturi, dar dreptul lor național în privința religiei e de văierat acolo unde sânt amestecați cu sârbii, după cum voiu să aduc înainte această următoare întâmplare:

Am sosit în satul D. abătându-mă la casa de oaspeți. Fiind tocma în acea zi sărbătoare auziiu sunetul clopotelor chiemând pe credincioși la rugăciune, alergaiu și eu spre rugă, și ajungând tocma sub cetirea apostolului mă retrăsăiu spre a nu turbura liniștea și mă suiiu în horul bisericii; erau mulțime de credincioși adunați, dintre carii partea cea mai mare erau români, i-am cunoscut pe fizionomie și pe portul național. De mirare îmi fu că sfânta slujbă era slovenește, așteptam cu nespusă sete sufletească cetirea evangheliei și predicația, care negreșit gândeam, că vor să fie în limba poporului precumpănitoriu, dară mă înșelaiu în nedejde-m, că nici un Doamne miluiește românește nu auziiu, îndată îmi adusăiu aminte de zicerea S. Scri, vai de acea oaie (sufletească) ce nu cunoaște glasul păstoriului său; că deacă sârbul nu înțelege pe preotul său, cu cât mai puțin românul, care nici limba populară a sârbilor nu o înțelege, va trage vreun folos din predicația slovană.

Acum după ce să săvârși liturghia, plecaiu iarăși cătră cvartiru-mi, și însoțindu-mă un sătean îl întrebaiu:

Eu. Prietene ce ești dumneata, român au sârb?

Curierul romanSăt. Eu sânt român.
Eu. Sânteți mulți români?
Săt. Trei părți de români și una de sârbi.
Eu. Apoi nu să slujește la noi în biserică românește.
Săt. Nu, că cei puțini sârbi nu lasă, și stăpânirea bisericească le părtinește.
Eu. Cum poate fi aceasta, că eu foarte bine cunosc pe domnul episcop, prea-osfinția sa nu face deosebire între naționalități, ba încă văzuiu în S.M., unde iarăși sânt români cu sârbii amestecați, și acei români neauzind în biserică slujba românească fără cuviință își propuseră să treacă la unire [Biserica Greco-Catolică]; auzind aceasta D. episcop, îndată îi retrasă pe mulți, poruncind asupru protopopului, ca și românește să se slujească în biserică.
Săt. O Doamne miluiești-ne și pre noi să auzim și noi în biserică ceva românește și pruncii noștrii în școală încă să învețe românește mai vârtos catihizisul, că deacă îi întrebăm, ce au învățat la școală, ne răspund că sârbește; dară ce înțelegi? răspundu cu nimic. Eu de multe ori zic către sârbi, pentru ce nu lasă și nuoă dreptul să fie și românește în biserică, dară dânșii ne răspund: Nașă mitropolit, nașă vlădica, nașă prota, nașă staroș popca, pacă znașă ioște vlașce, nașae privilegia.
(Va urma)”

Sursa: Biblioteca Digitală BCU Cluj

Așteptările românilor din Principate de la Rusia (1848)

Din Gazeta de Transilvania, Brașov, nr. 47 din 10 Iunie 1848

Din Gazeta de Transilvania, Brașov, nr. 47 din 10 Iunie 1848

„Moldavo-România. București, 5 Iunie […]
Noi încă sântem din aceia, carii astădată condemnăm satirele, însă nu pentru că ne-am teme de ele, ci pentru că timpul lor a trecut, și acum sosi altul al manifestațiilor categorice. Noi ne mirarăm și până acum, pentru ce patrioții moldavo-români bătrâni și tineri nu se îmvoiră între sine a descoperi într-un ton bărbătesc și totodată sincer tot ce le zace pe inimă în privința Rusiei, pentru ca să se aleagă odată la vreo parte și să se lămuriască toate raporturile către protectorat. Mulți sânt de părere, că D. Diuhamel ar trebui să auză unele ca acestea:

1) Noi mulțumim Rusiei pentru cât ne-au ajutat a scăpa de asuprelile altora.

2) Noi ne simțim destoinici a ne stăpâni preaiubita noastră patrie Moldavo-România și a nutri aici numai naționalitatea noastră curat română, cu nici un element străin mai mult prihănită, și fără a cere ajutoriu străin, prin urmare nu voim a ne supune niciodată Rusiei politicește, nicidecum nu voim a schimba un domn cu altul, ci poftim și pretindem a rămânea neatârnători cu totul; însă

3) Noi sântem hotărâți tare și vârtos a rămânea și neutrali, adecă a nu cumpăni

Gazeta de Transilvania, 1848, nr. 47 (cereri catre Rusia)pe viitoriu nici la o parte, spre nici un interes al vreunei puteri ori vecine ori depărtate, ci pretindem a ni se lăsa noă Dunărea și linia Mărei Negre cea de cătră noi supt a noastră pază și stăpânire în folosul tuturor și spre a nimănui stricare sau primejduire, din care pricină

4) Cerem de la împăratul Rusiei, ca cu puterea ce are să mijlociască a ni se rentrupa Besarabia, carea s-au luat de la noi cu călcarea dreptului neamurilor; pentru că Turcia nu era volnică a da ceea ce nu era a ei și nici Rusia nu avea dreptate a cuprinde o provincie ce Turcia nu o putea da; căci după ce Rusia se învoi la 1829 cu Turcia, ca să ni se dea îndărăpt cetățile și ținuturile din stânga Dunării cuprinse de turci prin silă cu călcarea vechilor tractate, să rămână consecventă, să ne dea îndărăpt și Besarabia*, carea tot pe acea cale o răpise Poarta și o dăduse cum nu se cădea, – aceasta cerem cu atât mai vârtos, cu cât noi dacă nu luăm parte formală națională din corăbierea pe Marea Neagră, niciodată nu putem fi tari și sănătoși, când din contră Rusiei nici nu i se cunoaște că au lăsat acea provințioară punând iarăș hotar între noi și Rusia Nistrul;

5) Împăratul Rusiei să nu sufere a ni se pune pedici la mijloc, dacă noi ne vom încerca a uni România cu Moldavia cel mai puțin într-o confederație mai strinsă, carea deși nu mare în sine, să o numim Confederația Danubiană;

6) Împăratul să arate cătră noi și o altă generositate, să ne dea din cale acum îndată general-consulatul, ca censor al purtării Domnilor noștri, care precum zecimile de ani au adeverit, niciodată nu ne-a fost de vreun folos, nici a fost în stare a abate răul de la patria noastră, iar pe viitoriu ne poate fi numai spre stricare oprind, și smintind roatele mașinei guberniale, pe care ar trebui să le controleze constituția și opinia publică, iar nu un consul singur, un om corruptibil ca toți oamenii.

*Austria, carea nu e străină a vedea renașterea Poloniei, n-ar fi străină a slobozi și Bucovina.”

Sursa: Biblioteca Județeană „George Barițiu” din Brașov

Adunanța națională română din Blaj (Gazeta de Transilvania, Brașov, mai 1848)

Nr. 39 din 13 mai 1848

Nr. 39 din 13 mai 1848

„Acuma desbaterile ședinței I se deschiseră prin presidenți. Lucrările îi fuseră acestea:

a) Locul unde se ținu adunarea, se numi pentru totdeauna Câmpul Libertății.

b) Națiunea română se dechiară, că vrea a rămâne pururea statornică credincioasă împăratului Austriei, care este și rege al Ungariei și mare principe al Transilvaniei, și augustei case austriace.

ț) Națiunea română se dechiară și se prochiemă pe sine națiune de sine stătătoare și parte întregitoare a Transilvaniei, pe temeiul libertății egale.

d) Națiunea română depuse jurământul credinței cătră împăratul, cătră patriă și cătră națiunea română.
(forma jurământului tipărită în Blaj, se va retipări în Foaie).

Acel jurământ îl depuse întreaga adunare a românilor cu toată solenitatea sub stindardul împărătesc negru și galbin și sub cel român național albastru, roșu și alb.

e) Se citi de pe tribună rugămintea compusă pentru scăparea advocatului F. Micheș, carea apoi după amiazi se puriză (?) și se naintă prin comisari.

În toată ședința I desbaterile fuseră vii, entusiastice și prea puțin curmate prin opuseciuni, căci tot ce se vorbia, era numai noă întăriri ale adevărurilor propuse de unul, recunoscute mai de toți.”

Nr. 40 din 17 mai 1848

Nr. 40 din 17 mai 1848

„Transilvania. Cluj, 23 Maiu. În jurnalul maghiar Erdélyi Híradó din căpitală se descrie adunarea națională de la Blajiu într-un ton precum se putea aștepta numai de la dușman. Bărbații cei mai înfocați și mai zeloși pentru causa națională română vin înfierați cu numele de resculători. Cu miliția, carea fiind salutată de către românii adunați, își cunoscu de datorie a-i resaluta, încă nu se putură împăca maghiarii. Când vorbește despre stindardele naționale, își varsă tot veninul zicând, că românii ar fi avut mulțime de stindarde muscălești și unu austriac. Noi nu știm nimic despre stindardele muscălești; știm însă, că coloarea roșie, albastră și albă este coloarea noastră națională, românească, apoi dacă o are și muscalul, nu ne pasă nimic. Pentru domnul Nopcea, care își arătă simțemintele sale de român acolo în public, încă se supără foarte mult publicistul maghiar, numindu-l tiranul Hunedoarei. Dea ceriul, ca pilda acestui bărbat nobil să afle trecere și la alți bărbați din nobilime carii sânt de sânge și de viță română! În privința lui Micheș înseamnă redacția acelui jurnal, cum că guberniul ar fi înapoiet cererea pentru a lui slobozire zicând, că Micheș numai în urmarea sentinței judecătorești se poate slobozi. Tot ea adaogă, că guberniul ar fi arătat o nemulțumire cu acea adunare pentru că ea nu s-ar fi ținut de norma carea i s-ar fi prescris. Noi nu putem pricepe, ce ar fi greșit adunarea noastră națională; poate că greșala ei stă într-aceea, căci n-au desfășurat stindarde maghiare și n-au prochiemat unia cu Ungaria, cum doria dumnealor!”

Sursa: Biblioteca Județeană „George Barițiu” Brașov

Navigare în articole