Tipărituri vechi

românești sau despre români

Mijloace și leacuri de ocrotirea ciumii, București, 1824

Mijloace și leacuri de ocrotirea ciumii. Alcătuite și întocmite spre ajutoriul și folosul neamului românesc. De Stefan Piscupescul, doftorul politii Bucureștilor Prințipatului Țării Românești.
Să află însemnate, și cu pecetea alcătuitoriului la C. Vasilie, legătoriul de cărți, în hanul sfântului Gheorghie celui Nou. București 1824.

Boala ciumii.

Ciuma iaste duhul morții, de fire foarte înpărțitoriu, și lipitoriu de orice materie, și în grab aprinzătoriu și otrăvitoriu vieții omenești. Acest duh lăcuiaște văzduhul întunerecului, adâncurile, și văile pământului, și țărmurile bălților și apelor. Și stăpânește și zmerduiaște mai vârtos noaptea, când supără și somnul, cu vise grozave, și mai vârtos pe copii, pe cei slăbănogi bărbați și femei, și mai vârtos pe cele lăhuze și însărcinate. Câinii, ce au cel mai desăvârșit organ al mirosului, sâmpt acest duh, și latră, și urlă în văzduh, cum și oamenii cei ce

au petrecut rana ciumii, îl sâmpt din mâncărimea și durerea semnelor lor, și iaste strein Planetului pământului nostru, pe care îl cercetează în deosebite vremi, ca un mosafir, după deosebite întâmplări: să dă de seama cometelor, când trec pe dinaintea câmpiei umbletului pământului, și vin prin preajma ocolului ce-l face înprejurul Soarelui, de să și văd cu o coadă lucedă și noroasă, cărora le zic pre prostime Stele cu coadă. Dar să zămislește acest duh și pre pământ, din putoarea stârvurilor și a mortăciunilor, și să ațâță după războaie și vărsări de sângiuri, cum și după potoape mari, și mai vârtos, după potopul Nilului, din dospirea înpuțiciunii jivinilor lui, pe căldurile verii Eghipetului, de unde apoi să aduce atât cu vântul miezii zili, ce-i zice băltean, prin văzduh, cum și cu mărfuri dintr-un
loc în altul, pe unele mai mult și mai vârtos decât pe altele, și să ține închis în lăzi și în teancuri multă vreme trândav, și mai vârtos în blănărie, în lânărie, și în bumbăcărie, și să trezește mai târziu, decât în 40 de zile, și nu să prinde, nici să ațâță în toată vremea și îndată și de tot omul, ci numai în deosebite stări și întâmplări, și zăstâmpuri de vremi ale lui. Dar când să prinde, să și ațâță numai din zmreduirea unui om, și îndată să hrănește și crește lipiiala, și otrăvirea lui de moarte din om în om, cu o neasemănată iuțime. Și ce iaste mai mult preste acestea de mirare, că începe a să scădea și a să slăbi la iuțeala lipielii și a morții lui, când iaste mai aprins, și mai încins și mai înprăstiiat într-un norod.”

Sursa: Biblioteca Digitală a Bucureștilor (Dacoromanica)

Anunțuri

Single Post Navigation

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: