Tipărituri vechi

românești sau despre români

Cântec despre dare (trad. de Vicențiu Babeș în 1847)

amicul-poporului-1„Budapesta în 12/24 Avgust (Gustu) 1848, Numărul 12.
Esă în toată Joia

AMICULU POPORULUI
Se dă prin Comisia centrală din Pesta

Domnule Redactoriu!

Aice-ți trămit doă versuri românite, amândoă pentru popor și despre popor; unul – cel dintâiu – încă din lumea veche, când țerani era iobagi, subpuși tuturor greomântelor și despoiați mai de toate drepturile cetățenești; – al doile din lumea noă reformată, când poporul este aceia ce se cuvine să fiă, este toate, este țeara însuși. Ceva contrast cumplit între timpul varvariei trăntite și între timpul libertatei de astăzi; ceva duioasă aducere aminte de ticăloșia și mișelitatea trecută, și – ceva întipuire chiară a dreptatei și a cuviinței astăzi stăpânite și simțite. – Amândoe aceste cântece sânt scoase din limba magiară, și anume cel dintâiu este urmat după cântul popular magiar, întitulat ádo-dal […]

Dat-am în Pest la 10 August 1848.
Concetățianul Babeșiu

Cântec despre dare (porție)

Nu am pâne, nici de sare,
De-au dus toate darea mare,
Darea mare, ce m-apasă
Cât și sufletu-mi mai easă.

Când n-am bani să plătesc darea,
Nu ajut’atunci văitarea,
Nu mulțimea, ce amar plânge,
Că domnia reu mă strânge.

amicul-poporului-2Vine judele cu carul,
Duce toate ‘mi las amarul.
Duce-mi patul și buhaiul
Duce-mi masa și mălaiul!

Nu-i în țară nici dreptate,
Nici vr-o frică de păcate!
Eu fac drumuri și punți grele,
Și-nsumi vama dau la ele!

Eu s’silit a da cătane,
Lor nutreț, lăcaș și haine,
Ca domnimea s-o pândească
Ș’npotrivă-mi s-o-ntărească!

Mulți zburați lenoși în țară
Când vreu dorm, când vreu se cară,
Când vreu beu, când vreu mănâncă,
Că-i nutrește a mea brâncă!

Eu mă frâng, asud cu sânge
Cât de milă-mi câmpul plânge,
Lucru fără reposare,
Totuși n-am nici de mâncare.

Și uscata-mi bucătură
Suspinând o bag în gură,
Că-i cu lacrămi frământată,
Și-i cu lacrăme sărată!

Mi-aș da prunci să învețe
Până ce-s în tânărețe,
Dar nu-i mod cu straița goală
Și mai fără nici o țiolă.

Nu-mi e mamă astă țară,
Ci măștione prea amară
Fă, o Doamne! strămutare,
Fă cum știi, și-mi dă scăpare!

Boerime, fă dreptate,
Deacă crezi în zeitate,
Șterge crunta șerbitate,
Ca treimea să-ți ajute!!!

Scriet în Arad la 8 Maiu 1847.”

Sursa: Biblioteca Digitală Transsilvanica

Anunțuri

Single Post Navigation

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: