Tipărituri vechi

românești sau despre români

Ieremiade sau plânsete patriotice ale unui maghiar și încă ceva (Foaie pentru minte, Brașov, 1842)

Din Foaie pentru minte, inimă și literatură, Brașov, Nr. 25 din 22 Iunie 1842

Din Foaie pentru minte, inimă și literatură, Brașov, Nr. 25 din 22 Iunie 1842

„D(omnul) Ioan de Palfi, mădular al deputației staturilor Ardealului, care în Martie anul curent a călătorit la Pesta ca să gratuleze noului Gubernator domnului conte Iosif de Teleki, în Nr. 56 al gazetei Erdélyi Híradó împărtășește băgările de seamă făcute în această călătorie. Din ele luăm și noi unele, ce ni s-au părut că pot să intereseze atât pe românii de aici, cât și pe frații nostri din principate:

Fuseiu în Pesta. Șapte ani trecuseră, de când nu mai fusesem aci […] Se zice, că Pesta e oraș unguresc (ori mai bine maghiar). Că vrea să fie, o crez; însă acum e mai mult oraș german și încă chiar în clasele cele mai de frunte. Pesta se poate asemăna cu o traducere în ungurește, în care toată foiea isbește în ureche câte un idiotism german. Cu durere am văzut, cum cocoane învățate și înzestrate de la natură cu frumoase daruri, cel mult câte odată și ca din greșeală scot din gură un cuvânt maghiar. Ori că limba germană are mai mult fermec decât limba națională? Sau poate tocmai acesta e darul limbei germane, că e limbă streină?

După ce D. Palfi mai vorbește ceva damelor maghiare la inimă, apoi vine la teatrul național:

Încă una. Am fost în teatrul maghiar, și era gol! Ticăloasă bucată trebue să fie asta – gândiiu întru mine – și-mi puseiu nădejdea de mângăere la ziua următoare: Mă duseiu dar a doaua, – a treia – și a patra oară; însă casa era tot goală, cu toate că bucățile era bune! – Me duseiu și la teatrul germanilor, și acesta era înghesuit, încât abia putea să intre cineva de îmbulzeală! – Și totuși,

plansetele patriotice 2Pesta e capitala Ungariei, căpitala Țărei celei tari, mari, bogate, puternice și pretutindeni resunătoare de cele mai frumoase fraze despre naționalitate!! – Ei, dar teatrul este afară departe, cine va putea merge acolo? cine? patriciii cei bogați ai Ungariei celei bogate; eu însă am văzut, că și lojile, scaunele cele cu cheie (adecă ale nobilimei) era goale! – Ei bine, dar era încai plătite. – Așea? Mult duh trebue să aibă dar dumnealor, când și la teatru pot să-și trimiță numai duhul ori sufletul, iar nu și trupul. – Apoi – me rog de ertare! – mai zică cineva, că în Pesta nu este duh destul.*

Aci lăsăm pe D. Palfi și luăm îndrăsneală de a face și noi o întrebare: Dacă înșii dumnealor maghiarii sânt astfel de reci cătră limbă, literatură, teatru și alte interese naționale maghiare, pentru ce vor o sili pe celelalte nații, să se lapede de limba lor și să învețe pe cea maghiară? Pesemne numai de aceea, ca să căștige din celelalte nații public pentru limba și teatrul dumnealor și să învețe de la ele cum se prețuesc culturile naționale.

După aceasta să mai zicem ceva asupra celor ce zice maghiarul ardelean, despre chipul cu care se prețuesc lucrurile naționale și deosebit limba maghiară în Pesta, cu oarecare aplecare la vecinele principate […]

De maghiari înca-i știm, că sânt magnați (protipendați) între ei, carii nici nu știu limba maghiară, iar de aceia, carii nu-și vorbesc limba națională, sânt destui. Aplecând aceste la căpitalele principatelor românești de la Dunăre, mărturisim, că cu tot despotismul limbei grecești în clasele cele mai de frunte pănă mai dăunăzi, nu se află nici în clasele aceste nici în celelalte nici o familie românească, care să nu știe și să nu vorbească limba românească; și măcar că lipon, ipolipsis, filotimie, proxino și încă vreo câteva se mai țin încă ca rugina de fier, este însă nădejde, că cu cea de acum generație se vor îngropa pentru totdeauna. Dar în locul limbei grecești despotizează astăzi franțeza. Nu zic, că nobilimea nu vorbește românește; asta nici că se poate, odată ce limba românească e limba Țărei diplomatică, – limba oficială; – nici la aceea n-avem nimic, că în căpitalele aceste se îmvață limba franțeză cu atâta furie, pentru că fără cunoștința vreunei limbe cultivate numai cu cea românească încă nu pot ajunge la acel grad de cultură, ce se cere de la această clasă; nici aceea nu mai căutăm, dacă nu era oare mai bine să învețe limba vecinilor germani decât a franțezilor.
__________
*Și bietul teatru național din București, – o întreprindere plină de nădejdi, – a căzut mai cu seamă din asemene pricini.

plansetele patriotice 3Aceea ce ne supără este, că se prețuește limba franțeză
a) mai mult decât limba națională și că o mare parte a publicului celui mai ales nu cetește cărți românești,
b) că limba franțeză se învață mai numai de modă, iar nu din privința culturei, și
ț) ce e mai rău, că în adunările cele mai strălucitoare nu se vorbește românește sau prea rar, și încă se ține de rușine a nu ști vorbi franțozește.

De aici a urmat o deșertăciune mai în toată tinerimea de la orașe, aceea, că la toată întâlnirea nu auzi decât bonjour, bonsoir, comment se portent, merci, adieu și apoi cei mai mulți nu mai știu din cuvintele aceste încolo. Mi s-a întâmplat odată să auz în București chiar pe nește țigani dându-și binețe cu bonjour monsieur (așea), comment se portent monsieur! Apoi mai zic filosofii, că o modă, odată ce ajunge a fi modă și la oamenii de soarta cea mai apusă, numaidecât își perde prețul. – Făcând aceste băgări de seamă, atingem abuzul îndeobște; dar știm, că sânt și familii destule dintre cele mai însemnate, care vorbesc mai bucuroase românește. Scopul ne este, a da de înțeles, că șade foarte urât a măimuți obiceiuri streine cu vătămarea caracterului național, și că ar fi de dorit să trăiască ieșenii și bucureștenii cel puțin în acea mândrie națională, ca orice strein va merge acolo – afară de persoanele în calitate de diplomați – să simță acela, că el este dator a se da după ale pământului și a învăța anumit limba Țărei. Nu socotiți că vă recomândați și dați vreo părere bună despre voi, streinilor, când le arătați că prețuiți mai mult obiceiurile și limba lor; dinprotivă, dacă acei streini vor fi oameni drepți și de omenie, se vor mâhni în inima lor: pentru că tocmai caracterul național și deosebit limba este aceea ce ne face vrednici de stimă înaintea altora și chiar înaintea noastră.

X.Y.”

Sursa: Biblioteca Digitală BCU Cluj

Single Post Navigation

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: