Tipărituri vechi

românești sau despre români

Jefuirea Craiovei de către pazvangii în 1800 (din cronica lui Zilot Românul)

Cronica lui Zilot Romanul 1

Fotocopii după ms. 761 de la Arhivele Naționale din București

„Și fiindcă orașul Craiovii cade cam pă coastă, de unde să vede pe lunca Jâiului în partea despre carea venea pazvangiii, auzindu-să din Craiova un chiloman de pușci și de strigări, s-au uitat din oroșani. Când, ce să vază? O negură de pazvangii, ca niște heară turbate, venia răcnind și aruncând focuri.

O, ticălos și amărât norod! Poate socoti fieșcare groaza, frica și, mai vârtos, pierderea de cumpăt, care tot omul o are

Cronica lui Zilot Romanul 2la niște primejdii ca acestea. Au început a plânge fără mângâiere și a se olecăi toți. Unii din târgoveți au năpustit tot și au fugit încotro au putut, de ș-au scăpat viața; alții au dat năvală pe la case și prăvălii, a-și siguripsi averea și mărfurile, neștiind ce fac, săracii, pentru că ce siguritate era să-și facă în vreme ce hoții de pazvangii îi coprinseseră! Caimacamul, pomenindu-se fără veste cu o nevoie ca aceasta, au năpustit tot și, din mâinile lor scăpând (cum Dumnezeu știe), au fugit. Și îndată după aceasta, coprinzând pazvangiii Craiova, întâi ca într-o clipă i-au dat foc din toate părțile, apoi s-au făcut trupuri, trupuri și unii au tras drept la metohul Episcopiii, cu socoteală să prinză pe caimacamul, fiindcă acolo fusese șăzut; alții au năvălit asupra târgului, după jafuri; alții iarăși pe la casele boierești, și care pe unde ajungea cea dintâi treabă le era să dea foc. Spunea unii, din cei ce s-au aflat primprejur și au fost văzătorii prăpădenii Craiovii, că așa îndată o au aprins, încât socotea cinevași că nu oameni o au fost aprins, ci foc din cer au căzut preste dânsa. Vai, bieților creștini, acelora pe carii i-au apucat acolo în oraș. Ei, ticăloșii, pentru ca să scape de pazvangii (o socoteală pierdută a celor osândiți) s-au suit prin podurile casilor și a prăvăliilor, s-au vârât prin găuri și prin alte locuri ascunse. Dar nu le-au fost de nici o ocrotire, ci mai vârtos i-au adus pre cei mai mulți la pieiciune, pentru că după ce s-au încins orașul de foc, au căutat să iasă toți după unde erau vârâți, și care cum ieșia, fugind să scape de foc, cădea în mâinile tâlharilor pazvangii, și pă unii îi lua robi, pă alții îi slutia, pre alții îi jărtfia ca pe niște dobitoace, fără de nici o milostivire. Și așa au pățit bieții osândiți aceștia Pentru ca să nu-și piarză averea lor, au căzut în prăpastia pierzării desăvârșit. Dar oare nu era ei bucuroși să piarză tot, și viața numai să și-o scape? Ba, cu toată inima, dar pierderea de cumpăt (care curge din încremenirea minții) i-au adus așa, fiindcă cât este omul cu mintea întreagă și slobodă, are și cumpăt și judecă tot lucrul cum să cade, iar daca încremenește // mintea (care vine din coprinderea inimii de spaimă și din frică), apoi lipsește și cumpătul, și așa judecă tot lucrul anapoda sau pă dos, precum și ticăloșii aceștia au pățit, că au socotit mai mult averea decât viața, neștiind, cum zic, ce fac.”

Transcrierea din: Zilot Românul (Ștefan Fănuță), Opere complete. Ediție îngrijită de Marcel-Dumitru Ciucă, București, 1996.
Sursa foto: Biblioteca Academiei Române – filiala Iași.

Single Post Navigation

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: