Tipărituri vechi

românești sau despre români

Iulius Barasch, Cursul de igiena populară, București, 1857

Cursul de igiena populara 1„Cursul de igiena populară, dat în lecțiuni publice de duminică în anii 1854 și 1855, în Colegiul Național, de către Dr. Iulius Barach, Profesor de Istoria Naturală la Colegiul Național și la scoala de hirurgie. Seria I-iu. Partea generală, coprinde XII lecțiuni. București. 1857. Tipărit în Tipografia Colegiului Sf. Sava.

Cursul de igiena populara 2Temperamentul melancolic. Deși melancoliea rar se desvoltă la un tânăr și mai mult la omul în vârstă înaintată, însă chiar din tinerețea cea mai fragetă se află semnele începătoare ale acestui temperament, care se va desvolta tocmai pe urmă. Oamenilor de acest temperament le plac singurătatea, sânt d’o simțire adâncă, capabili a se întrista de orice întâmplare neplăcută; pe când sângerosul vede lumea ca învălită în colori de roze, melancolicul o vede învelită în negru; acești oameni au păr negru, coloarea pelei oacheșă bătând ceva în galben, ochii negri, corpul lor rar este gras. Oamenii aceștia nu sânt întocmai răsbunători, dar sânt misantropi; urăsc tot genul omenesc împreună cu chear persoana lor însuși. Sânt capabili a comite un sinucid fără vr’o causă îndestulătoare, numai fiindcă li s-a urât vieața. Sânt supuși mai cu seamă la patima emoroidelor (trânși), la felurimi de indigestiuni, de congestiuni către organile burții, mai cu seamă fiindcă mai  totd’auna oamenii melancolici petrec o vieață sedentară, șăd în casă făcând puține mișcări cu corpu.

Temperamentul flegmatic. Acești oameni sânt grași și groși, au o înțelepciune foarte mărginită, o simțire foarte obtusă, sânt d’o fire egoistă, nu se gândesc decât a-și mulțumi trebuințele lor fizice și animale.

Cursul de igiena populara 3Sânt oameni(i) cei mai fericiți, dacă este ertat a numi fericire, o stare de nesimțire și de stupiditate; pelea lor e albă însă fără espresiune și prin urmare însipid și neplăcut ca orice lucru stupid; moartea lor este, în general, de apoplexie, sau că se topesc în grăsimea lor. Cu toate acestea, rar se găsesc temperamente bine distincte, mai cu seamă temperamentul melancolic când este desvoltat, încetează a fi o stare normală și devine o patimă, adecă o zmintire.

Clima, stațiunea anului și etatea (vârsta) au o influință foarte mare asupra temperamentului. Așa s(pre) e(xemplu) în climele călduroase, și în climele moderate vara, oameni tineri pretutindenea au în temperamentul lor o predominanță sanguinico-holericu, pe când în climele reci iarna, oameni bătrâni au în temperamentul lor oarecare predominanță melancolică sau flegmatică. Dacă cineva voește să facă o comparațiune, între temperamentele și vârsta omului va zice că sântem flegmatici când sântem copii, sângeroși când sântem tineri, holerici când sântem oameni făcuți, și devenim melancolici în bătrânețe; apoi la o vârstă foarte înaintată, iar din nuou devenim flegmatici, căci bătrânețea foarte înaintată este a duoa copilăriă.”

Sursa: Biblioteca Centrală Universitară „Mihai Eminescu” din Iași.

Single Post Navigation

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: