Tipărituri vechi

românești sau despre români

Tripartitum-ul lui Werbőczy, 1517 (legarea iobagilor din Transilvania de glie)

Tripartitum opus iuris consuetudinarii inclyti Regni Hungariae, 1561Tripartitum opus iuris consuetudinarii inclyti Regni Hungariae„Starea [iobagilor] este felurită. Căci unii sunt unguri, alții sași și germani, iar alții boemi și slavi mărturisitori ai credinței creștine [catolici]. Pe lângă aceștia unii sunt români (Volachi) și ruteni, iar alții rasci sau sârbi și bulgari, ce urmează ereziile grecilor. Sunt pe deasupra și filisteni și cumani sălășluind și locuind pe pământurile regești, mărturisind la fel religia creștină. Iar dintre ruteni și bulgari, unii urmează credința noastră, iar alții, erezia grecilor.

Și, deși toate aceste popoare (afară de filisteni, cumani, ruteni și bulgarii regești) s-au bucurat până acum de privilegiul acestei libertăți ca – plătind darea cuvenită după pământ și datoriile lor – să aibă libera voie să se mute, ori de câte ori ar voi, de la locul unde sălășluiesc și să se stabilească în alte locuri, preferate, totuși au pierdut întru totul această libertate a lor, în vara acum trecută, din pricina răscoalei și ridicării răzvrătitoare a lor împotriva întregii nobilimi, sub numele de cruciadă, din îndemnul nelegiuitului răufăcător Gheorghe Secuiul [Doja] și din pricina căderii lor – prin aceasta – în vina trădării veșnice: și astfel au fost ei legați, pe veci și deplin de glia stăpânilor lor de pământ.”

Sursa traducerii: I. Toderașcu, Crestomație de istorie medie a României, I. Documente, Iași, 1977.
Sursă imagini: István Werbőczy, Tripartitum opus iuris consuetudinarii inclyti Regni Hungariae, 1561.

Anunțuri

Single Post Navigation

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: