Tipărituri vechi

românești sau despre români

Georg Kraus, Cronica Transilvaniei: întâmplări din perioada 1618-1663

Volum din seria Fontes rerum austriacarum.

Volum din seria Fontes rerum austriacarum.

Georg Kraus, Cronica Transilvaniei 5„La 20 noiembrie 1618 a fost văzută în Germania timp de un an întreg, iar aici în Transilvania numai timp de o lună, o cometă îndreptată spre răsărit, cu o jerbă lungă de două scânduri și lată de o scândură.

În ziua de 5 decembrie a acestui an, la orele două spre ziuă, a apărut o nouă stea cu o coadă lungă și o jerbă, având un cerc mare, în întregime scânteietoare, care arunca bucăți din ea deasupra Sibiului. Aceasta a ținut până la ceasurile 5. Acestea sunt semne ale judecății de apoi […]

Testamentul lui Gabriel Bethlen

Testamentul lui Gabriel Bethlen

Simțind și dându-și seama că ceasul morții sale nu mai este departe, el își rândui la urmă și casa sa, potrivit pildei lui Hiskias, alcătuind un testament în care susține următoarele: dacă Transilvania vrea să rămână în pace și liniște, oricine va fi principe, atunci țara să nu se lepede niciodată de Poarta otomană. Deoarece ajutorul german și orice alt ajutor străin este prea departe și, până ar sosi acestea la vremuri de nevoie, țara ar trebui să piară, mai ales dacă Moldova și Țara Românească n-ar ține cu ea, de aceea, nici un principe n-ar trebui să intre în încurcătură în chip ușuratic cu aceste două țări sau să dea vreo pricină de dezbinare, căci aceste țări sunt ochii și bucătăria împăratului turc […]

Matei Basarab îl înfrânge pe Vasile Lupu într-o bătălie

Matei Basarab îl înfrânge pe Vasile Lupu într-o bătălie.

Lupu a scăpat cu fuga și se pare că sunt adevărate cele spuse că Matei vodă l-ar fi ajuns din urmă pe Lupu vodă și, voind să-l cruțe, l-a bătut numai cu mâna pe umăr, ca semn al îngăduinței sale, și l-a lăsat să fugă, virtute nu mică pentru un domn creștin […]

Georg Kraus, Cronica Transilvaniei 8Matei vodă a propus ca vlădică român pe un călugăr din Țara Românească. Acesta a fost pus de principele Rákóczy în locul unuia dintre popii români. Cu prilejul vizitelor sale canonice, acest vlădică a ademenit la el cu viclenie pe câteva dintre femeile preoților celor mai de seamă, cu care s-a destrăbălat, fiind ajutat de câțiva popi. În urma acestor fapte, principele a poruncit să fie cercetate faptele și, dovedindu-se că învinuirile erau adevărate, a pus ca acesta să fie dezbrăcat gol cum l-a făcut mama-sa, luându-i-se în același timp toate bunurile, care erau foarte prețioase. Între lucrurile sale s-au găsit și câteva scrieri vechi, scrise în limbile română și greacă, pe care le adusese călugărul în taină din Țara Românească, privitoare la niște comori mari și vechi care s-ar găsi atât în cuprinsul Transilvaniei, cât și în Țara Românească. Principele însuși ar fi descoperit pe alocuri prin mânăstiri multe comori de mare preț […]

Georg Kraus, Cronica Transilvaniei 9În luna noiembrie, un comediant român s-a produs în orașele cele mai de seamă ale țării. El întindea frânghii între locurile cele mai înalte ale orașului, ca biserici și turlele bisericilor. Apoi umbla pe aceste frânghii până la vârf, spre marea uimire a tuturor. A strâns mulți bani și era îmbrăcat minunat. Până la urmă, la Alba Iulia, el a greșit în meșteșugul lui când s-a urcat prea sus și, încercându-l prea mult pe Dumnezeu, a căzut de pe frânghie și a murit pe loc […]

Femeia unui secui este prinsă de soț pe când își necinstea căsnicia și el îi străpunge cu o suliță pe amândoi (din partea a doua, Viena, 1864).

Femeia unui secui este prinsă de soț pe când își necinstea căsnicia și el îi străpunge cu o suliță pe amândoi (din partea a doua, Viena, 1864).

Odată câțiva turci au plecat călare potrivit obiceiului și s-au așezat și au tras în satul secuiesc Goagiu (Gagy) din scaunul Odorhei care era al familiei domnului Pálffi. Unul dintre turci, care nu era dintre cei mai de jos, a tras la casa judelui sătesc cu numele Ioan Dersi. Turcul aprinzându-se de o dragoste pătimașă pentru tânăra soție a acestuia, dar neputând face nimic datorită prezenței soțului, a căutat o pricină pentru a-l trimite pe soț în sat după hrană și merinde. Deoarece acesta simțise însă gândurile lui rele, precum și pornirea și pofta destul de mare a femeii spre desfrâu, n-a voit să plece îndată la porunca turcului, fapt pentru care acesta l-a gonit în toată graba, presimțind lucruri rele. În acest timp turcul a înduplecat pe soția judelui să-i facă pe voie și a jucat cu dânsa jocul, pe care și ea l-a jucat nu fără voia ei și care se joacă peste tot și dincolo de Dunăre. Tocmai pe când își făceau treaba desfrânată sosi bărbatul și-l găsi pe turc asupra faptului și pe femeia lui necredincioasă în rușine. El apucă sulița lui țărănească, pe care o purta la el, și după mintea lui simplă și dintr-o mânie firească îi străpunse cu o singură lovitură pe turc și pe femeia sa, care se găseau încleștați unul deasupra celuilalt […]”

Sursa traducerii: Cronicile medievale ale României. Supliment I. Cronica Transilvaniei 1608-1665, de Georg Kraus, București, 1965.

Surse pentru facsimile:
Fontes rerum austriacarum. Siebenbürgische Chronik des Schässburger Stadtschreibers, Georg Kraus. 1608-1665, partea I, Viena, 1862.
Fontes rerum austriacarum. Siebenbürgische Chronik des Schässburger Stadtschreibers, Georg Kraus. 1608-1665, partea a II-a, Viena, 1864.

Single Post Navigation

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: