Tipărituri vechi

românești sau despre români

Bătălia de la Posada menționată într-un document de la Carol Robert de Anjou (1332)

Document din 26 noiembrie 1332.

Document din 26 noiembrie 1332 (fragment).

Sigiliul lui Carol Robert de Anjou.

Sigiliul lui Carol Robert de Anjou.

„Noi, așadar, care, prin slujba cârmuirii pe care am luat-o asupra noastră, suntem datori a măsura și a cumpăni vrednicia fiecăruia, și suntem ținuți a da fiecăruia răsplăți și daruri cu mâna darnică, după măsura destoiniciei sale, pentru ca, după pilda lui, și alții să se îmbie mai fierbinte spre slujbele credinței, ținând seama de cererile lor, care sunt în deplină glăsuire cu dreptatea, ne-am adus aminte de strălucitele dovezi de credință și de aleasa vrednicie a slujbelor, pe care numitul comite Pavel, judele curții noastre, și magistrul Laurențiu, comite de Zarand, fiii lui Simion, ni le-au făcut în chip vrednic de laudă și cu toată râvna credinței în deosebitele noastre războaie, și norocoase și nenorocoase, și mai ales atunci când, pornind oastea noastră strânsă prin poruncă regească, am ajuns în niște ținuturi de margine ale regatului nostru, ce erau ținute pe nedrept în Țara Românească (in terra Transalpina) de către Basarab, schismaticul, fiul lui Tihomir (Bazarab, filium Thocomerii, scismaticum), spre marea noastră nesocotire și a sfintei coroane, acest Basarab, necredinciosul nostru român (infidelis Olacus noster), mânat de un gând rău, fără să se teamă și fără a ține seama că acei ce încearcă a se împotrivi stăpânului lor firesc se vădesc a se împotrivi fățiș rânduielilor dumnezeiești, nu s-a înfricoșat să ducă la îndeplinire nelegiuirile urzite în taina cugetului său, și s-a împotrivit maiestății noastre ca un răzvrătit și trădător, cu o cutezătoare îndrăzneală, într-o luptă în care capetele a nu puțini dintre nobilii țării noastre, ce străluceau prin focul unei credințe curate, au întâmpinat primejdia morții; în care nespusa vărsare a sângelui lor a dat pe față credința multora supuși și din care s-au tras nu puține robiri, cazne, pieiri și primejdii pentru neamul unguresc. Atunci acel magistru Laurențiu, grămădind vitejie peste vitejie, s-a luptat bărbătește ca un bărbat viteaz și cavaler neînfricat, iar dovada acestei vitejii a făcut-o roșul sângelui său vărsat din belșug, căci sub ochii noștri și ai baronilor regatului nostru a fost rănit la mâna stângă, fără nădejde de tămăduire. Ce să mai adăugăm? Fără să se teamă nici chiar de primejdia morții și de pierderea bunurilor sale, pentru apărarea maiestății noastre el a înfruntat chiar luarea în prinsoare […]”

Sursa traducerii: Documenta Romaniae Historica, seria D, Relații între Țările Române, vol. I (1222-1456), București, 1977 (pe www.dacoromanica.ro).
Sursa foto: Arhivele Naționale ale Ungariei.

Single Post Navigation

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: