Tipărituri vechi

românești sau despre români

Însemnare despre bătălia din Codrii Cosminului într-un manuscris din 1512

Frontispiciul Evangheliei de la Luca

Frontispiciul Evangheliei de la Luca

Colofon scris de Dimitrie Grămăticul.

Colofon scris de Dimitrie Grămăticul

„S-a scris această sfântă Evanghelie din dania și porunca mitropolitului Theoctist de la Suceava, care a fost și egumen al acestui sfânt lăcaș Neamțul, în vremea în care se zidea această sfântă biserică din dania și porunca iubitorului de Hristos, domn al Țării Moldovei Ioan Ștefan voievod. În aceeași vreme, a venit și Albert, craiul leșesc, cu multă putere și a asediat cetatea Sucevii, și n-a putut lua cetatea și s-a întors fără nicio ispravă. Iar Ștefan voievod a venit peste ei cu tărie cu ostașii săi și l-a sfărâmat la Cosmin în anul 7005 (=1497), iar al domniei sale anul curgător 40, luna octombrie 26, joi, în ziua sfântului Dimitrie.

Și apoi s-a întors de la război și a sfințit biserica în același ani luna noiembrie 14, chiar și noi ne-am trudit la zidire împreună cu frații ce erau atunci.

A scris acest Tetraevanghel mai sus zis mitropolitul Theoctist și l-a dat sfintei Mănăstiri Neamț pentru ruga sa și a celor care citesc pe el și a celor care-l ascultă cu osârdie. Pentru aceea, dacă cineva va cuteza să-l ia din sfântul lăcaș și să-l mute undeva sau să-l vândă, acela neiertat să fie de Domnul nostru Iisus Hristos și de smerenia noastră.

S-a scris acestea în timpul binecinstitorului domn al Țării Moldovei, Bogdan voievod, fiul lui Ștefan voievod, și în timpul egumenului chir Partenie, cu mâna grămăticului Dimitrie, în anii curgători 7020 (=1512).”

Sursa: Miniatura și ornamentul manuscriselor din colecția de artă medievală românească a Muzeului Național de Artă al României, vol. II, București, 2006.

Single Post Navigation

One thought on “Însemnare despre bătălia din Codrii Cosminului într-un manuscris din 1512

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: