Tipărituri vechi

românești sau despre români

Cezar Bolliac către tinerii rumâni (București, 1835)

Operele lui Cezar Bolliac, Bucuresti, 1835„Operile lui Cesar Boliak. București. În tipografia lui Eliad. 1835.

Cezar Bolliac 1Tineri Rumâni!

Până să nu intrați in citire mă socotesc dator a întâmpina cugetarea voastră cu oareșicare îndreptări despre greșalele ce veți întâlni în slabele-mi începuturi.

Daca neîngrijitele-mi încercări, atât de în grab scrise nu vor putea ascunde neîndreptatele-mi greșale, de care negreșit trebue să fie pline, nu fiți atât de aspri a le prejudeca fără a vă închipui greutățile ce trebuie să cerce un începător, și piedicile ce trebue să întâmpine la orice rând.

Poate însă să-mi adaoge cineva: că cine m-a silit a mă da însumi înaintea unei critici atât de prevăzute? Eu îi laud și îi cinstesc al lui cuvînt de sfială, dar se vede că este firească acea nerăbdare de a-și vedea cineva ostenelile tipărite, o patimă ca și toate celelalte, ce nu se poate domoli decât cu dobândirea lucrului. Patima este pe urmă și sofistă: iți pune înainte felurimi de amiratori; din toate părțile judecăți blânde și felurimi de mulțumiri închipuite. În sfârșit, am îndrăsnit; și iată o carte mai mult rumânească.

Am întitulat Meditații scrierile mele, pentru că mi-a plăcut să gândească oamenii că eu am fost absorbit în cugetările mele când am

Cezar Bolliac 2scris. Le-am făcut așa de scurte, căci nu-mi prea venea bine s-o țiu întins când luam condeiul în mână, și m-am socotit că și cititorul o să-mi mulțumească că isprăvește mai curând capul ce a început odată. Pe lângă acestea, la sfârșitul fieștecărui capitul, până începe altul, se obicinuiește a se lăsa ceva hârtie albă; cu aceasta, cartea mea pe de o parte va semăna voluminoasă și pe de alta în multe rânduri mi-a venit în gând că hârtia albă de multe ori prețuiește mai mult decât cea scrisă. Îmi pare rău că cam dau în satiră și niciodată n-am vrut să aleg această urâcioasă ramură de scris. Provedința, îngrijind de a nu înceta niciodată mirarea omenirei asupra fiilor Romanilor, ne puse într-o climă mai dopotrivă cu acea ce a produs Duhurile cele mari ale strămoșilor noștri; și cât mă bucur a vedea în toate zilele crescând semtimentul de patriotism, întrecerea la învățătură, producte literale și întinderea luminilor, cu atâta mă întristez când pe mulți din cei de o vârstă cu mine îi văz a-și întrebuința duhul și mijloacele întru a iuți veninul satirei, într-o vreme când Patria noastră are trebuință de alte scrieri. Boalele morale sânt foarte grele și doctoriile trebuie să fie mai dulci, daca cele eroice sânt primejdioase. //

Dar am ieșit din pricina mea, căci eu nu-mi propui in scrierile mele să tămăduiesc boale morale, nici să îndreptez lumea cu umărul. Mi-a plăcut să-mi fac niște visuri dulci și să mă rătăcesc într-o lume ideală. Am scris fără țintă și fără șâr, și n-am făcut decât să presăr niște idei vage și să le încălzesc cu un semtiment căruia singur nu știu ce nume să-i dau. Îndreptarea mea a fost către voi, tineri Rumâni! Vârsta mea, nici încercarea nu mă iartă a mă posomorî și a vă da poveți. Tot ce am a vă zice sânt acele ce mi le-am zis și mie, și nu fac decât să-mi destinz ideile ce neîncetat mi s-au înfățișat in cugetările mele. Epoha noastră este mult mai fericită decât a părinților noștri. Pe temeiurile așezământurilor celor nuoă se înalță cu înțelepciune zidirea cea mare a fericirei noastre și a urmașilor noștri! Avem un prinț patriot carele pătruns de adevărul și foloasele acestor mântuitoare întocmiri, se silește ca să ne aducă un viitor vrednic de cugetările făcătorilor noștri de bine și de cunoștințile veacului nostru. Subt a lui îngrijire școalele pâșăsc cu atâta înțelepciune și sporire. Cei mai mari ai patriei noastre insuflați de simtimentul ce au haracterizat totdauna pe bărbații cari au lucrat pentru fericirea noroadelor, se străduesc a

Cezar Bolliac 3pune în lucrare și a vecinici dispozițiile constituției ce am dobândit; jărtfesc la felurimi de întocmiri ce se așază pentru binele și mulțumirea obștească. Două soțietăți s-au întocmit: una Agricolă și alta Filarmonică ale cărora isprăvi au început a se vedea peste nădejdea publicului. Cea dintâiu fundată de însuși fratele Preaînălțatului nostru Domn, alcătuită de cei mai înrâvnați și cu cunoștințe soți, va rodnici brazda muncitorului și va răsplăti sudorilor lui. În cea de a doilea, întemeiată pe bazurile cele mai patriotice, prin soții săi cei mai hotărâți a sluji pentru cinstea neamului, s-au aruncat niște semențe fericite care așa de curând și-au dat rodul pentru hrana duhului. Teatru național mai s-a statornicit, publicul simțitor a început a cunoaște folosul ce poate dobândi din această școală de moral. Literatura rumânească a început a-și lua sborul său. Nu sânt doi ani de zile și Repertoriul teatrului s-a înbogățit cu atâtea traducții și bucăți originale, spre a cărora tipărire s-au și pus fonduri îndestule și s-au luat măsuri spre publicarea și altora. Mădularele aceștii Soțietăți, aprinse de cea mai nobilă căldură, fac cele mai simțitoare jărtfe: dănii însemnătoare s-au văzut în atâta scurtă vreme. Numele Manu va fi scump pentru tot-//dauna tinerimei ce se va folosi în școala Filarmonică, și tutulor Rumânilor ce vor dobândi a lor petrecere și învățătură în Teatru ce se gătește a se zidi.

Fondatorii aceștii Soțietăți sânt cunoscuți; pe cel mai de aproape îngrijitor și ostenitor nu este de trebuință să vi-l spuiu. Numele lui este înscris în zidurile din Sf. Sava, în fieștece vorbă a limbei rumânești, care în mâinile lui s-a făcut atât de mlădioasă, în Curierul Rumânesc care a fost ca un mergător înainte al Regulamentului organic; în Tipografia sa pe care a întemeiat-o cu ale sale însuși osteneli și din care totdauna o parte a consfințit-o pentru faceri de bine; în Teatru acesta Național, în care a deschis un deosebit drum Literaturei Rumânești; în inimile Tinerimei și în gurile tutulor cari citesc scrierile lui. Nimeni din Rumâni n-a cântat Patriotismul mai cu mare căldură și entuziasm, nimeni n-a suspinat dragostea cu mai multă tinerețe; nimeni nu s-a închinat cerului mai cu multă credință, și nimeni nu a blestemat și înfruntat iadul cu o mai mare mânie. El a fost amiratorul și idolatru al virtutei, și biciul cel mai grozav al vițiului, patriot și cosmopolit totdeodată, cetățeanul cel mai înrâvnat și supusul cel mai credincios. O, bărbat fericite!

Cezar Bolliac 4Căci nu poci uni pana ta cu râvna și recunoștința mea ca să poci a te lăuda pe cât ești vrednic! Dar, tineri, voi îl cunoașteți; viața lui vă poate fi de pildă la cei care întru neavere vă osteniți a vă folosi din facerile de bine ale învățăturei. Pana lui povățuiește de model pe tot care voiește a scri această limbă ce a ajuns atât de frumoasă în mâinile lui. Acest duh trimis într-adins spre a deschide drumul Literaturei noastre și credincios împlinitor al datoriei sale, pâșaște cu statornicie și fără abatere către preursirea sa. Mândru de a răspunde prejudecăților ce nu-l ating, departe de orice trufie, afară de acea de a face binele fără răsplată, și-a format fericirea în faptele sale și în conștiința sa. Care nu l-ați văzut mergeți și veți cunoaște pacea și liniștea sufletului său pe in veci a lui zâmbitoare față.

Și voi, care n-aveți încă îndrăzneală a publica scrierile voastre, care doriți a afla un prieten povățuitor al penii voastre, mergeți la dânsul și-l veți afla gata a jărfi ceasuri întregi și plin de bucurie a vă censura cu blândețe, a vă povățui pe drumul simțului celui bun, a vă curăți stilul, a vă împărtăși ideile sale cele sănătoase, a vă arăta metodul cel mai înlesnitor și a vă însufla dragostea virtutei și a // bunei cuviinți. Mergeți la dânsul și în veci îl veți afla, ca să zic ca el:

Blând, dulce, vesel, ș-aspru nu l-am văzut vrodată.

Vorbind pentru Literatura noastră cu toată vorba mi se înfățișază și autorul Primăverii Amorului, acel geniu, ca să zic așa, creator al limbei Rumânești, acea mlădiță acelii familii stăpână a aceștii limbi, și care în cele mai nenorocite epohe ale decadenții neamului nostru, în veci a avut fală de a se numi și a se arăta Rumâni, și a scri și a vorbi limba națională și a-i deschide un drum prin Grămatica cea dintâiu, vrednic monument al duhului de care în veci a fost însuflată și s-a moștenit din generație in generație; și acest Teatru care astăzi se privește cu atâta mulțumire și trufie de toată Rumânimea este un rod tot al semințelor celor dintâiu ce s-au aruncat de acest bărbat prin traducția bucăților sale: Regulu, Ermiona, Britanicu, Ceasul de seara și Grădinarul cel orb.

Când mă gândesc la cariera cea plăcută a literilor, acești doi bărbați îmi sânt necontenit înainte și pe aceștia vi-i aduc și voă câți vă înflăcărați de nobila arsură a scrie.

Cesar Boliac.”

Sursa: Biblioteca Centrală Universitară „Mihai Eminescu” din Iași

Single Post Navigation

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: