Tipărituri vechi

românești sau despre români

Curtea hanului tătarilor de la Căușeni (1769)

Nicolaus Ernst Kleemann

Curtea hanului din Causeni (p. 67)

„Seraiul sau locuința hanului tătarilor de la Căușeni are numai un cat, dar față de colibele joase și proaste, este un palat și este așezat la marginea orașului, pe o înălțime. Este o clădire destul de atrăgătoare, pe din afară zugrăvită în albastru și alb și înconjurată cu un zid înalt. Văzută din afară seamănă destul de mult cu un pavilion german, pe dinăuntru este destul de încăpătoare, și camerele în care am intrat erau luxoase și frumos împodobite cu covoare și sofale.

Mai târziu această clădire împreună cu jumătate din orașul Căușeni a fost arsă de tătarii nogai răsculați.

Caii, cămilele și trăsurile stăteau prin casele și grădinele de primprejur. Slujbașii de la Curte erau foarte politicoși și îndatoritori, pentru niște tătari,

Curtea hanului din Causeni (p. 68)

și mai ales tătarii de frunte care erau, cei mai mulți, tineri și chipeși. Aceștia își aveau cvartirul în câteva case din oraș. Când un asemenea mârzac (cavaler) – căci ei au și o nobilime printre ei – făcea înconjurul orașului călare sau pe jos, el era urmat de trei sau patru tătari sau slugi, care-i purtau arcul, tolba, toiagul etc. Îmbrăcămintea lor era foarte elegantă, de postav bun și haina lor lungă, căptușită cu blană era legată cu o cingătoare lată de mătase; acest port al lor, care seamănă mult cu cel polon, mi-a plăcut mai mult decât cel turcesc. Înfrumusețează trupul și îl lasă în voie. Ei au puține lucruri comune cu turcii; în general ei nu sunt binevoitori față de turci. Acești nobili tătari trebuie să lase pe uliță întâietate câte unui ienicer sau și turcilor de rând care pretind aceasta de la oricine și din această cauză se întâmplă adeseori acte de violență, căci își scot îndată cuțitele sau trag unul în altul cu pistolul, ceea ce s-a întâmplat de două ori nu departe de cvartirul nostru.

Armenii și ceilalți negustori fac negoț în această localitate, dar mai ales în Țara Tătărească, mult mai bucuros cu tătarii decât cu turcii.

Curtea hanului din Causeni (p. 69)În toate zilele, cu o oră înainte de a se înnopta, cânta muzica militară în palatul hanului și aceasta ținea aproape un ceas.

N-am auzit încă niciodată ceva mai păcătos și mai discordant ca melodie și ton. Zece indivizi suflau din niște instrumente asemănătoare cu un oboi, dar cât jumătate dintr-unul și cu căpătâiul foarte gros. Trei băteau din niște țambale mici despre care nu puteai ști din ce anume erau făcute, din cauza noroiului de pe ele. Zece oameni aveau atârnate de gât tobe mari de care erau legate petice de postav roșu; aceștia băteau după tact cu un băț mare și încovoiat peste tobă și pe dedesupt cu unul mai mic, foarte iute. Această muzică era începută de zece oboiști care suflau câteva minute în același ton; după aceea unul sufla un solo și făcea cadențe, fugi, triolete, fiorituri până ce se făcea la față verde-albastru și negru; după aceea cântau toți laolaltă și puțin mai târziu țambalagiii își începeau zornăitul lor pe care îl însoțeau tobele. Totul mergea andante, dar ca să scoată o adevărată melodie ar fi fost o curată imposibilitate.

Când se termina o bucată începea din nou primul oboi și celelalte îl urmau din nou după chipul descris mai sus. La sfârșit unul din muzicanți făcea cu mare larmă

Curtea hanului din Causeni (p. 70)
o urare hanului, ceilalți o încheiau printr-un chiot. La 6 ianuarie haremul (adică femeile sale) a sosit la Căușeni. Îndată ce s-a apropiat de oraș au sărit înainte mulți tătari și turci ca să-l conducă în oraș. Alaiul a ținut foarte mult. Șase carete de modă veche erau acoperite în parte cu postav roșu, în parte cu postav verde și se puteau asemăna cu diligențele de la Viena. Celelalte trăsuri erau vopsite în diferite culori și aveau în loc de ferestre, gratii înguste. În ele ședeau deci soțiile hanului, fetele lui, concubinele și slujnicele lor, 48 la număr, toate acoperite cu văluri; și de obicei în fiecare trăsură se afla câte un eunuc.

După câte mi-a spus Hekim-bașî, hanul a pierdut de un an încoace 46 din femeile haremului său. Ce mare nenorocire familială! La noi mulți trebuie să târască după ei, în timpul vieții lor, o singură femeie și acestui turc i-au murit deodată o jumătate de companie de femei.//

În fruntea alaiului călărea șeful eunucilor, un negru foarte gras, care avea comanda întregii caravane și apoi mulți tătari, doi câte doi, cei mai mulți înarmați cu lănci.”

Sursa imaginilor: Nicolaus Ernst Kleemann, Reise von Wien über Belgrad bis Kilianova, durch die Butschiak Tartaren in die Crimm, Leipzig, 1773
Sursa traducerii: Maria Holban, Călători străini despre Țările Române, vol. IX, București, 1997 (pe www.dacoromanica.ro)

Single Post Navigation

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: