Tipărituri vechi

românești sau despre români

Bătălia de la Hotin (1616) povestită de Charles de Joppecourt

Histoire sommaire des choses plus mémorables advenues aux derniers troubles de Moldavie, 1620

„Istoria scurtă și adevărată a unor lucruri vrednice de amintire, întâmplate în recentele tulburări din Moldova”

Charles De Joppecourt, Capitolul XXIX

„Capitolul XXIX

Către sfârșitul lunii martie, pașa împreună cu acel Ștefan (Tomșa al II-lea) și cu un principe tătar numit Monoza au hotărât să înainteze cu toată armata lor, care era de 20.000 de oameni, asupra Hotinului și când au fost la două leghe numai, au poposit o zi, pentru a da răzag oamenilor lor să se odihnească puțin. În acest timp principii și-au așezat armata în linie de bătaie pe un mic șes, care se afla doar la un sfert de leghe de Hotin și au lăsat în cetate 1000 de călăreți aleși, care trebuiau să fie comandați de principele Korecki. Ei făcuseră aceasta dinadins, bănuind că turcii se vor așeza între cetate și armata principilor, astfel că la o nevoie, aceștia (polonii) să nu se poată retrage în cetatea, care era socotită de neînvins. Ei au scos din cetate opt tunuri pe care le-au așezat într-un loc întărit anume, și care era puțin împădurit, ceea ce le-a fost de mare folos. În cetate au mai rămas destule tunuri pentru a o apăra, dacă cumva ar fi fost împresurată.

Pe de altă parte, pașa, care credea că îi și ține pe principi la cheremul său, căci fusese înștiințat că ei nu aveau nici jumătate din numărul oamenilor săi, își porni armata sa într-o bună ordine în zorii zilei. Aceasta a ajuns lângă Hotin către orele șapte, oprindu-se puțin pentru a avea timp să recunoască armata principilor, apoi s-a dus să-și așeze tabăra între această armată și cetate, așa cum se prevăzuse, oamenii săi fiind așezați de către comandant, în ordinea în care aveau să lupte. Tătarii, care aveau o poftă grozavă să se răzbune pe cazacii de care fuseseră înfrânți în mai multe rânduri, s-au rugat să fie lăsați în frunte, ceea ce li s-a îngăduit. Și îndată ce au început să sune trâmbițele, ei au înaintat într-acolo unde zăriseră corpul cazacilor,

Charles De Joppecourt (p. 127)

fără să se ferească nicidecum de tunurile care erau așezate chiar în partea aceea, dar nu se vedeau deloc. Iar când au văzut principii că dușmanii erau destul de aproape pentru a fi în bătaia tunului, au tras cu atâta îndemânare asupra lor cu tunurile încărcate cu ghiulele ferecate* încât au fost dați peste cap mare parte din tătari, înspăimântându-i și pe ceilalți. Văzând aceasta, cazacii s-au aruncat asupra lor cu atâta pornire, încât i-au tăiat în bucăți; apoi s-au retras îndată către armata lor, deoarece văzură venind spre ei un alt escadron de munteni și de moldoveni care alergau în ajutorul tătarilor, dar prea târziu, căci până atunci se și terminase cu ei. Domnul Tyszkiewicz, cu trupa sa de 1500 până la 1600 de călăreți bine înarmați, a pornit împotriva acelui escadron care înainta destul de hotărât contra tunurilor principilor și s-au luptat multă vreme până să se poată vedea de partea cui va fi izbânda. De aceea, comandantul armatei turcești a mai trimis în ajutorul a lor săi o trupă de 3000 de turci. Și tot astfel și din partea principilor, a înaintat un alt escadron de cazaci și moldoveni, care nu luaseră încă parte la luptă și care s-au năpustit cu atâta avânt și bărbăție, încât i-au silit pe turci să se retragă mai bine de 100 de pași. Atunci principele Alexandru (Movilă) a început să strige: Haideți, tovarăși, iată-i pe dușmani învălmășiți, haidem asupra lor cu bărbăție și izbânda va fi a noastră. Spunând acestea a pornit cu tot restul armatei sale și a poruncit totodată să se tragă două salve de tun ca semnal pentru principele Korecki, ca să iasă din Hotin și să năvălească asupra ariergardei turcești, așa cum se înțeleseseră dinainte. Dar acesta nu așteptase acest semnal, ci și înaintase peste 300 de pași, de teamă ca lupta să nu se mântuie fără el sau să nu fie acolo la nevoie. Pașa observând această stratagemă pe care nu o bănuise, precum și neizbânda tuturor acelora pe care îi trimisese în luptă și faptul că era atacat și din față, și din spate, a început să-și piardă cumpătul și trimițând încă un escadron de turci și de munteni, în număr de aproape 2000 de călăreți, pentru a-i întări pe ai săi, s-a retras în tabără împreună cu Ștefan – care era tot atât de înfricoșat ca și el – și cu restul cavaleriei sale turcești ca să vadă care va fi sfârșitul bătăliei, fără a mai lua însă parte la ea. Nu s-a văzut niciodată o luptă mai înverșunată și nici ceva mai îngrozitor decât ce s-a putut vedea timp de două ore cât a ținut acest îndoit atac, căci pe lângă faptul că tot văzduhul dimprejur era întunecat de fum des, amestecat cu focurile archebuzelor și tunurilor, se auzeau strigăte, sau mai bine zis urlete înspăimântătoare din partea turcilor, care și-au pierdut în cele din urmă însuflețirea văzând că nu le mai vine nici un ajutor.”

*ghiulele legate împreună printr-un lanț sau o bară și care se foloseau, de obicei, pentru a dărâma catargele corăbiilor.

Sursa traducerii: Maria Holban, Călători străini despre Țările Române, vol. IV, București, 1972 (pe www.dacoromanica.ro)
Sursa imaginilor: Charles de Joppecourt, Histoire sommaire des choses plus mémorables advenues aux derniers troubles de Moldavie, Paris, 1620

Single Post Navigation

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: