Tipărituri vechi

românești sau despre români

Corespondență între Ștefan cel Mare și boierii brăileni (1481)

Scrisoarea lui Stefan cel Mare

Scrisoarea lui Ștefan cel Mare către brăileni

„† Io Ștefan voevod, cu mila lui Dumnezeu domn a toată Țara Moldovlahiei (зємʌи Мωʌдовʌахїискои). Scrie domnia mea tuturor boierilor, și celor mari și celor mici, și tuturor judeților și tuturor judecătorilor, și tututor supușilor, de la mic până la mare, din tot ținutul Brăilei (Бръиʌѣ). Și după aceea, așa să vă fie în știre: că am luat domnia mea pe lângă mine pe fiul domniei mele Mircea voevod și n-am să-l las de lângă mine, ci voi stărui pentru binele lui ca și pentru al meu, eu însumi cu capul meu și cu boierii mei și cu toată țara mea ca să-și dobândească baștina sa, Țara Românească (Вʌашскоую Зємʌю), căci îi este baștină dreaptă cum și Dumnezeu știe și voi încă știți. Drept aceea vă grăiesc vouă: în ceasul în care veți vedea această scrisoare a domniei mele, apoi voi în același ceas întoarceți-vă iarăși la locurile voastre, care pe unde ați fost și pe unde ați șezut mai nainte, cu tot avutul vostru, cât va avea fiecare, și vă păstrați avutul, și arați pe unde ați arat și mai nainte, fără nicio frică, grijă sau temere. Fiindcă așa să știți: că nu ne gândim să vă facem vouă nici un rău și nici o pagubă, ci hrăniți-vă și trăiți în pace. Și așijderea cui va fi voia să vină, să vină la domnia mea și la fiul domniei mele Mircea voevod, iar domnia mea și fiul domniei mele Mircea voevod îl vom milui pe acela și-l vom hrăni, și-l vom cinsti. Și întru aceasta este credința domniei mele și credința boierilor domniei mele, mari și mici.

Scrisă în Târgul de Jos (Roman), Februarie, în 15.”

Răspunsul brăilenilor

Răspunsul brăilenilor

„† De la toți boierii brăileni și de la toți cnejii și de la toți românii (вʌасєх), scriem ție, domnului moldovenesc, Ștefan voievod. Ai tu oare omenie, ai tu minte, ai tu creier, de-ți prăpădești cerneala și hârtia și pentru un copil de curvă, pentru fiul Călțunei, și zici că-ți este fiu? Dacă ți-e fiu și vrei să-i faci bine, atunci lasă-l să fie după moartea ta domn în locul tău, și pe mumă-sa ia-o și ține-o să-ți fie doamnă, cum au ținut-o în țara noastră toți pescarii din Brăila, ține-o și tu să-ți fie doamnă. Și învață-ți țara ta cum să te slujească, iar de noi să te ferești, căci dacă cauți pe naiba, ai să-l găsești. Și așa să știi: domn avem, mare și bun, și avem pace din toate părțile; să știi că toți pe capete vom veni împotriva ta și vom lupta alături de domnul nostru Basarab voevod, până în ruptul capetelor noastre.”

Sursa facsimilelor: Ioan Bogdan, Album paleografic moldovenesc, București, 1926
Sursa traducerilor: St. Nicolaescu, Documente slavo-române cu privire la relațiile Țării Românești și Moldovei cu Ardealul în sec. XV și XVI, București, 1905 (pe www.dacoromanica.ro)

Anunțuri

Single Post Navigation

8 thoughts on “Corespondență între Ștefan cel Mare și boierii brăileni (1481)

  1. Elisabeta on said:

    Am niste nelamuriri in legatura cu traducerea termenilor „creier” si „naiba”. Nu cred ca se foloseau in epoca lui Stefan!

  2. Ce chestie cala bloguri.

  3. Boyar from Braila on said:

    Mi-sa parut interesanta partea cu „copil de curva” (fiu de curva), pentru ca ma intrigase mereu formula din engleza cu „son of a bitch”, spaniola cu „hijo de puta”, etc; si ma gandeam ca-n romana nu exista injuratura asta … iata ca m-am inselat !
    Boierii braileni rulzzzzz !

  4. papaya on said:

    si istoria se termina astfel: Stefan, enervat de scrisoarea insultatoare, a ars pentru a doua oara Braila. efectul blogului, vorba cuiva de mai sus.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: