Tipărituri vechi

românești sau despre români

Nicolae Milescu, Carte cu multe întrebări foarte de folos, 1661

Nicolae Milescu

 

„Carte cu multe întrebări foarte de folos pentru multe trebi ale credinței noastre tălmăcită de Nicolae Spăt de pre limba grecească pre limba noastră proastă rumunească, întru trecutul anilor de la Hristos 1661, în luna lui ghen, 10 dni.

Întrebări pentru dumnezeire: Ce iaste Dumnezeu?

Răspuns: Dumnezeu iaste duh fără de trup, nevăzut și necunoscut; și iarăși, Dumnezeu iaste fire necunoscută, ochiu neadormit, gând neîncetat; și iarăși, Dumnezeu iaste pricina, adecă făcătoare a toată lumea văzută și nevăzută.

Întrebare: Pentru ce să zice Dumnezeu Dumnezeu și nu într-alt chip?

Răspuns: Dumnezeu să zice pre limba grecească theos, iară pre limba letenească deus, iară rumâneaște să chiamă Dumnezeu, care nume iaste luat dela letinie, în ce chip și mai jumătate de limbă rumânească luată de la letini, letinii iară au luat de la greci, că după limba jidovească cea grecească-elinească iaste, adecă cela ci veade toate, și iarăș theos, să înțeleage sârguitor, adecă cela ci sârguiaște, și să află în toată lumea.

Întrebare: Dară câți dumnezei sânt?

Răspuns: Unul iaste Dumnezeul dumnezeilor și Domnul domnilor și fără de singur Dumnezeu altul  n-au fost, nici iaste, nici va fi. Aceasta întrebare s-au pus pentru căci și la Psaltire zice cum: Eu am zis: dumnezei veți fi și fii Celui de sus toți. Iară voi ca niște oameni murind, și ca unul  dentre boiari cădeți, care prorocie să zice pentru noi oamenii.

Întrebare: Dară de vreame ce iaste un Dumnezeu, pentru care lucruri zicem noi, cum creadem noi, un Dumnezeu în trei fețe, au în trei obraze, au în trei staturi, adecă Părintele, Fiiul și Duhul Svânt, care lucru iaste că sânt trei, nu iaste unul: pentru aceaia ne învață, cum vom creade și întru Dumnezeu, și în trei feațe să creadem ce are dumniziirea? Pentru căci foarte iaste lucru acesta minunat, Dumnezeu să aibă trei feațe, au obrazuri, au staturi.

Răspuns: Foarte iaste lucru minunat întrebarea aceasta, taina acea cuprinsă a Svintei Troițe, însă după cât ajungem mintea pământească și cuget slab, foarte cu inimă curată și cu suflet gata ascultăm taina aceasta, fiind depărtați de toate lucrurile pământești, întru tot curat ascultă:

Arătatu-ți-am mai sus cum Dumnezeu iaste necunoscut. Pentru căci zicem că iaste necunoscut? Pentru căci că firea lui Dumnezeu nimea nu poată să o ajungă, nu tocma cu cuvântul, ci nici cu cugetul. Pentru aceaia, cât cunoaștem iarăși den darul dumnezeesc, iertăm și zicem așa:

Soarele unul iaste la vedere, iară trei feațe are, pentru căci iaste vasul Soarelui, și iaste raza Soarelui, și iaste lumina Soarelui, iată că iaste un Soare și are trei staturi […]”

Sursa transcrierii: Virgil Cândea, N. Milescu și traducerile umaniste în română, 1979

Sursa fotocopiei: Biblioteca Centrală Universitară „Mihai Eminescu” din Iași

Anunțuri

Single Post Navigation

4 thoughts on “Nicolae Milescu, Carte cu multe întrebări foarte de folos, 1661

  1. Eu cred ca doar simpla fraza ” pre limba noastră proastă rumunească” Milescu clarifica ce a vrut sa zica. „Rumun” / „Ruman” in secolul 17 in Muntenia, era sinonim cu taranul simplu, legat de glie, sau cum mai era numit in Moldova, „Vecin”.

    Milescu foloseste dupa cuvantul „Rumuneasca”, cuvantul „proasta” pentru ca asa este modul de a vorbi a majoritatii oamenilor din acea vreme, a plebei, deci, a „prostimii”. Sau in alte cuvinte, el a tradus din greaca, si scrie intr-o limba ce pana si prostimea o poate intelege, adica intr-un limbaj simplu. Subiectul despre care scrie este sugestiv la alegerea exprimarii, fiind ca e vorba despre religie si metafizica, lucru ce nu tuturor le era dat sa inteleaga in secolul 17.

    Respectiv, daca este o limba ce o poate intelege si omul de rand, care se mai numea „rumun”/”ruman”, este logic ca limba pe care o vorbeste va deveni limba „rumuneasca” in contextul dat. De altfel, dictionarul pe care Milescu il scrie in 1672, (cu 11 ani dupa), se cheama „Dictionarul grecesc-slavonesc-moldovenesc-latin”. Sa se fi razgandit Milescu asupra denumirii limbii pe care o vorbeste?
    Ori, folosind expresia „pre limba noastră proastă ” Milescu considera ca este om de rand, de acelasi nivel claselor sociale inferioare lui, ceea ce nu este probabi din moment ce statutul social era foarte important in epoca sa.

    Milescu putea liber sa foloseasca formularea „Dictionarul grecesc-slavonesc-rumunesc-latin”, dar nu a facut-o pe motiv ca, el constientiza ca vorbea o alta limba. Denumirea limbii respective cred eu, fiind evidenta.

    • Nicolae Milescu nu și-a numit limba „moldovenească”. Asta e minciună de-a lui Vasile Stati. Dacă nu mă crezi, poftim, caută pagina dicționarului și dovedește-mi că mă înșel, așa cum ți-am arătat și eu fotografie din acest manuscris.

      Din câte știu, limba nu este denumită în dicționar. Apropo, există o ediție:
      https://beta.postimg.org/image/b8uzmwb9n/

      Milescu zice „limba noastră”, adică și a lui, el fiind moldovean. Și „proastă” înseamnă simplă, pentru că încă nu avea un vocabular foarte dezvoltat ca alte limbi folosite la noi pe atunci, adică slavonă și greacă. Subiectul lucrării arată că nu se adresează oamenilor simpli și analfabeți. Nu poți spune că e numai limba plebei, pentru că din sec. XVII actele de cancelarie ale celor două țări se scriau mai puțin în slavonă și mai mult în română. Chiar dacă ar fi folosit ambele denumiri ale limbii, n-ar trebui să te mire, pentru că n-ar fi singurul. Dimitrie Cantemir spune „moldovenească” în Descrierea Moldovei și „românească” în Hronicul vechimii a romano-moldo-vlahilor (moldovenii au folosit ambele denumiri de-a lungul secolelor):
      https://tiparituriromanesti.wordpress.com/2014/05/26/dimitrie-cantemir-hronicul-vechimei-a-romano-moldo-vlahilor-sankt-petersburg-1717/

      Din raționamentele pe care le faci (și a avatarului), eu înțeleg că tu ești din Republica Moldova și pur și simplu nu-ți place să vezi „român”, „românesc”, din cauza propagandei moldoveniste.

      „Rumân” însemna țăran aservit în Țara Rumânească (așa era numită Muntenia de locuitorii ei și în hrisoave), dar putea avea și conotații etnice sau politice. Depinde de context. Dacă citești cronicile muntenești, ai să vezi scris „boieri rumâni”. Apoi în Țara Moldovei, moldovenii își spuneau „rumâni” ca să se deosebească alte etnii, cum ar fi armenii:
      https://tiparituriromanesti.wordpress.com/2013/01/16/scrisoare-a-targovetilor-rumani-si-armeni-din-botosani-din-sec-xvii/

      Ți se pare că diaconul Coresi din Târgoviște spune „rumân” aici cu sens social sau etnic?
      https://tiparituriromanesti.wordpress.com/2011/11/01/psaltirea-slavo-romaneasca-a-diaconului-coresi-brasov-1577/

      Tu dacă ești moldovean interesat de istorie, cu siguranță trebuie să fi auzit de Cazania lui Varlaam, prima carte tipărită în Moldova, pe numele ei adevărat „Carte romăneascâ de învățătură dumenecele preste an și la praznice înpărătești” (Iași, 1643). Acolo, Vasile Lupu zice în prefață că limba românească e limba vorbită de semenția românească:
      https://tiparituriromanesti.wordpress.com/2011/12/04/cazania-lui-varlaam-iasi-1643/

      Alt exemplu din epocă aici (o copie manuscrisă din 1665 după cartea tipărită în 1645); citește cu atenție cum se folosește termenul „rumân”/„român”:
      https://tiparituriromanesti.wordpress.com/2011/12/03/cartea-carea-sa-chiama-raspunsul-inprotiva-catihizmusului-calvinescu/

      Mai multe detalii aici:
      https://tiparituriromanesti.wordpress.com/roman-romanesc-romania-inainte-de-1859/

      Acum pune-ți întrebarea de ce n-ai văzut toate aceste lucruri la Vasile Stati.

      • În primul rând, nu am reușit să găsesc un facsimil la prefața originală a dicționarului lui Milescu. Poate o să apară eventual pe internet, și atunci o să o postez. În al doilea rând, termenii Român/Moldovan; Românească/Moldovenească erau folosiți interșanjabil de către cronicarii moldovani din secolele 17-18, dar și mai târziu. Formularea „Limba proastă rumânească” la fel nu este ceva exclusiv la Milescu. Din cauză că termenii erau folosiți interșanjabil, punctul de vedere al autorilor diverselor documente vechi, depinde foarte mult de contextul istoric și de marea masă a lucrărilor lor în general, pentru a putea răstălmăci concret motivul deciziei lor de a se exprima folosind un anumit set de termeni. Nu văd ce are asta deaaface cu conștientizarea apartenenței identitare a moldovanilor ca fiind parte dintr-o națiune separată.

        Iar logica de tip, ”Limba vorbită = Apartenența națională” este un punct de vedere contemporan, ce nu se aplică în istorie înaintea secolelor 19-20, sau astazi a statelor civice cum ar fi de exemplu Franța, Marea Britanie, Olanda, SUA, etc.. În orice caz, moldovanii erau conștienți că aveau aceeași limbă ca și restul românilor, dar asta nu-i împiedică să declare că fac parte dintr-o națiune diferită, sau cum se exprimau cronicarii, dintr-un ”Neam” aparte.

        Referitor la Cazania lui Varlaam, se știe că moldovenii au spus mereu și continuă să spună, ”Muntenia” provinciei de la vest de Milcov și ”munteni” locuitorilor săi. Un an mai tîrziu după tipărire(1644), fiind în solie în Țara Românească la cărturarul Udriște Năsturel, Varlaam a aflat de apariția în Ungaria (la Alba Iulia) a ”Catehismului calvinesc”, ce era scris în 1642.

        Cuprins de ”mare grijă și multă scîrbă”, Varlaam scrie, ”Răspunsul împotriva catihismului calvinesc” în 1645, ce era o lucrare polemică în apărarea credinței ”rumînilor” din Ardeal și din Țara rumînească, folosind termenii evidențiați din interese de conjunctură și propagandă religioasă. Varlaam își întitulează așadar, Cazania din 1643 ”Carte rumînească”, nu ”moldovenească”, fiind că se adresa prin intermediul ei, etnicilor români din Ardeal, nu din Moldova. Mai târziu Varlaam,
        urmărind aceleași scopuri de propagandă religioasă, se adresa în ”Răspunsul Catehismului” RUMÎNILOR din Ardeal și din Țara Rumînească, ce erau vizați direct de ”otrava calvinească”, respectiv folosind termenii ”rumînească”/ ”Țara Rumînească” din nou ca și în Cazanie, sub influența tipăriturilor ardelene și muntene, însuflețit de misiunea de a ocroti credința ortodoxă de acolo.
        (Iorgu Iordan 1959)

        De altfel, și mitropolitul Dosoftei, în munca de propovăduire și de apărare a credinței celor atacați direct de propaganda catolică din Ardeal și Țara Rumîneacsă, scrie unele texte ”pre limba rumînească”, altele ”a tălmăcit rumînește pre limba proastă” (Din cartea ”Pagini de limbă și literatură veche” 1964)

      • 1. Scrie foarte clar în Răspunsul împotriva catehismului calvinesc așa: „Această cărțulie au agiunsu și la noi, la Romănii din Țara Moldovei și din Țara Rumănească.” Deci românii nu erau numai cei din Valahia și Ardeal, ci și cei Moldova. Și nu zice nicăieri că românii din Țara Românească erau vizați de propaganda calvinească.

        2. Există texte vechi în care observăm o sinonimie între limba vorbită și cei care o vorbesc:
        – în Cazanie: „Io Vasile Voevod cu darul lui Dumnezău Țiitoriu și Biruitoriu și Domn a toată Țara Moldovei, dar și milă și pace și spăsenie a toată semenția romănească pretutinderea ce să află pravoslavnici într-aciasta liînmbă.” Deci, semenție=limbă.
        – în Psaltirea lui Coresi (link mai sus): „văzuiu că mai toate limbile au cuvântul lu Dumnezeu în limbă, numai noi rumânii n-avăm.” Adică toate popoarele au scripturile pe limbile lor, numai noi n-avem.

        3. Cazania era numită „românească” nu pentru că s-ar fi adresat altora și nu moldovenilor. Dacă ar fi fost cazul, am fi fost anunțați de acest lucru în prefață. Mai ales că e o lucrare care cuprinde predici și vieți de sfinți, valabile pentru toți ortodocșii, nu polemică cu protestanții din Ardeal. Însuși mitropolitul Varlaam ne lămurește care era contextul în care a apărut Cazania – pur și simplu lipseau cărțile în „limba noastră românească”. Partea din prefața mitropolitului care nu apare transliterată la mine pe blog (pag. 140):
        http://www.biblacad.ro/bnr/brvpag.php?vidT=50&&cod=BRV%20-%20Vol.%20I&&perioada=1508-1716&&titlu=Carte%20rom%C3%A2nesca%20de%20%C3%AEnvatatura%20Dumenecelor%20preste%20an&&val=1&&loc=Ia%C5%9Fi&&primulAn=1643&&limba=rom%C3%A2ne%C5%9Fte&&nr=1&&page=40&&limit=20

        Ca să fie mai clar, să ne amintim că în 1646, tot la Iași, apare Pravila lui Vasile Lupu (cartea curpinzătoare de legi ale Moldovei), cu un nume asemănător „Carte romănească de învățâtură de la pravilele înpărâtești și de la alte giudeațe”. Și în prefața scrisă de Eustachie Logofătul aflăm că „Aceastea înțelepciuni și aceastea învățături ne-au dat și ne-au lăsat noo tuturor rodului românesc, ca să ne fie noo de pururea izvor de viiația în veaci nescădzut și nesvârșit.” Noo, rodului românesc, inclusiv nouă, moldovenilor.
        https://tiparituriromanesti.wordpress.com/2011/10/31/pravila-lui-vasile-lupu-iasi-1646/

        4. Ai spus că „În orice caz, moldovanii erau conștienți că aveau aceeași limbă ca și restul românilor, dar asta nu-i împiedică să declare că fac parte dintr-o națiune diferită, sau cum se exprimau cronicarii, dintr-un ”Neam” aparte.” – aici vorbești despre tine, de fapt.

        Pe moldovenii vechi nu-i usturau limbile să spună că fac parte din neamul românesc ca pe moldoveniștii din zilele noastre, care, desigur, se pot identifica cu ce doresc ei, pentru că e dreptul lor, dar dezinformările nu sunt binevenite.

        Citim în prefața adresată de starețul mănăstirilor Neamț și Secu către mitropolitul Veniamin Costachi (1807):

        „Și încă și pre prea osfințiia ta te va proslăvi, și arătat tuturor te face, și mare făcătoriu de bine la tot neamul Rumânesc, nu numai la cest din patrie ci și la cel de preste munți, și la cel din Valahiia te va descoperi.”
        https://tiparituriromanesti.wordpress.com/2014/01/15/vietile-sfintilor-pe-luna-septembrie-manastirea-neamt-1807/

        Deci, neamul rumânesc, cest din patrie, adică din Moldova.

        5. „Neam” e un termen destul de relativ care s-a aplicat la diverse scări: neam omenesc, neam creștinesc, neam românesc, neam moldovenesc, neam cu sens de familie.

        6. Dosoftei, de fiecare dată când a numit limba, i-a spus „rumânească” sau, în rusă, „volohă”, dar referiri la românii din Ardeal n-am găsit. Toate postările mele legate de acest mitropolit:
        https://tiparituriromanesti.wordpress.com/tag/dosoftei/

        7. E o prejudecată des întâlnită că numai cronicarii foloseau termenii român/românesc (ca să demonstreze că moldovenii s-ar trage din romani). Am pus mai sus un link spre o scrisoare din sec. XVII a târgoveților din Botoșani, deci oameni de rând, care, pentru a se deosebi după etnie, încep așa:
        „Adecă noi tărgoveții Rumăni și Armeani de trăg de Botășeani…”
        Asta demonstrează că moldovenii își puteau spune români și fără să se gândească la munteni și ardeleni. La fel de bine puteau spune „moldoveni și armeni” (sunt și astfel de documente), pentru că, cum ai spus și tu, român și moldovean erau interșanjabile (și nu numai la cronicari), numai că primul termen avea o acoperire mai largă.

        Există și alte documente asemănătoare; exemplu tot din sec. XVII:
        „Și mi-au plătit deplin, denainte a mulți oameni buni și boeri: Nicolai hotnog și Dubău hotnog și Cărstiian pihnicer și Zota vameș și Londe, nepot Mihili(i) și’nainte doi șultuj(i) Pet(ru) rumânesc și Norco arminesc…”
        Șoltuzi, nu cărturari!
        https://tiparituriromanesti.wordpress.com/2015/02/20/toader-fiul-agathonei-vinde-unui-frate-partea-sa-din-satul-nemerniceni-tinutul-suceava-1609/

        8. Ai încercat să legi expresia „limba românească” fie de oamenii simpli, fie de cronicari, fie de dorința moldovenilor de a sprijini pe românii ortodocși din Ardeal, dar limba românească era și limbă de învățământ în Moldova, cum vedem în acest hrisov din 1747:

        „ am făcut acest așezământ, rânduind și așăzând să fie patru școale cu patru dascăli: una elinească, și alta grecească, și alta slavonească și alta românească”
        https://tiparituriromanesti.wordpress.com/2012/11/13/asezamant-pentru-scoli-al-lui-grigore-ghica-al-ii-lea-iasi-1747/

        9. Legat de națiunea diferită, adaug că în jur de anul 1830 poți găsi autori moldoveni care folosesc expresia „nația românească”, din care ei considerau că fac parte:
        https://tiparituriromanesti.wordpress.com/2012/01/18/iancu-nicola-manual-de-patriotism-iasi-1829/

        O întrebare: care crezi că e „Nația cu al căria nume s-au întitulat” ziarul lui Asachi – Albina Românească, apărut la Iași începând cu 1829?
        https://tiparituriromanesti.wordpress.com/2011/10/30/albina-romaneasca-primul-ziar-in-limba-romana-din-moldova/

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: