Tipărituri vechi

românești sau despre români

Archive for the month “Iulie, 2012”

Letopisețul Țării Moldovei, scris probabil la Mânăstirea Coșula (jud. Botoșani) pentru Iordachi Cantacuzino (1780)

„Începutul Leatopisățului”

„De neamurile numelui acestor țări și de portul lor, și de limba graiului lor. De unde au luat, așijderea și de tunsura părului lor, care obiceiu să află și acum la prostimea pre supt munte, lăcuitorii ce sânt” (din Letopisețul lui Miron Costin)

Ultimul paragraf: „Așa și neamul acésta, de care scriem, a neamului țărilor acestora, numele drept și mai vechiu iaste romăni, adecă râmleani, de la Roma. Acest nume de la descălecatul lor de Traian înpărat.

Și cât au trăit pănă la pustietatea lor de pre acéste locuri în munți, în Maramoreș și pe Olt, tot acest nume au ținut și țin și pănă astăzi și încă mai bine munténii decât moldovénii, că ei și acum zic și scriu Țara Romănească, și românilor celor din Ardeal.

Iară străinii și țările împrejur le-au pus acest nume vlah, di pe vloh, cum s-au mai pomenit, valios, valasco, olah, voloșin, tot de streini sânt pusă acéste numere, de pre Italiia, cărora zic le vloh. Apoi mai târziu, turcii (…).  Munténilor le zic turcii kara-vlah. Grecii le zic vlahos-bogdanos moldovenilor, iar munteanilor le zic vlahos.  Că acest nume, moldovean, ne iaste di pe apa Moldova, după al doilea descălecatul aceștii țări de Dragoș Vodă. Și munteanilor, ori de pre munte, munteani, ori di pe Olt, olteani, că léșii așa le zic, molteani.

Măcară dar că și la istorii și la graiul streinilor și înde sine cu vréme, cu vacuri, cu primineale au  dobândit și alt nume, dar acela carele iaste nume stă întemeiat și rădăcina rămâne. Cum vedem că, măcar că ne răspundem acum moldoveani, iar nu întrebăm: știi moldoveneaște?, ci întrebăm știi romăneaște?, adecă râmleneaște, puțin nu zicem: sțis romanițe? pre limba latinească.

Stă dar numele cel vechiu ca întâi neclătit, deși adaog ori vrémile îndelungate, ori streinii adaog și alte neamuri, dar cel ce iaste de rădăcină nu să mută. Și așa iaste acestor țări și țării noastre, Moldovii și Țării Muntenești, numele cel drept de moșie, iaste români, cum să răspund și acum cei din Țara Ungurească  lăcuitori, și munteanii țara lor și scriu și răspund cu graiul: Țara Romănească […]”

Sursa: microfilm de la Serviciul Județean Iași al Arhivelor Naționale

Anunțuri

Cântecul popular despre Ștefan cel Mare din Gramatica cehă a lui Jan Blahoslav (1571)

Sursa imaginilor: http://www.manuscriptorium.com/

Transcrierea:

Pjiseň Słowenská, od Benatek, kdež hojně jest Słowáků neb Charwátů, přinesená od Nykodéma
(Cântec slovenesc, de la Veneția, unde sunt mulțime de slovaci sau croați – adus de Nicodem)

Dunaju Dunaju čemu smuten tečeš
Na werši Dunaju try roty tu stoju
Perwša rota Turecká
Druha rota Tatarská
Treta rota Wołoska
W Tureckým rotě šablami šermuju
W Tatarským rotě strylkami strilaju
Wołoskym rotě Štefan wyjwoda
W Štefanovy rotě dywoňka plačet
Y płačucy powjidała Štefane Štefane
Štefane wyjwoda, albo mě půjmi albo mě ljiši.
Ač bo što mi řečet Štefan wyjwoda,
Krásna dywonice, pujmił bychtě dywoňko
Nerownajmi jes, lišilbych te, milenka mi jes
Štom mi rekła dywonka, pusty mne Stefane
Škoču yá w Dunaj, w Dunaj hłuboky
Achkdo mě dopłynet jeho já budu
Něchto mě doplynuł krasnu dywoňku
Dopłynul dywoňko Štefan wyjwoda
Y wzał dywoňku zabił ji w ručku
Dywoňko dušenko, milenka mi budeš.
AMEN.

Traducerea lui B. P. Hașdeu (versiunea I, din Columna lui Traian, an 1, nr. 21, 1870, preluată în P. Caraman, 2005):

Dunăre, Dunăre, de ce curgi turburată?
Pe țărmul Dunării stau aci trei cete:
Cea dintâi – o ceată turcească,
Cea a doua – o ceată tătărească,
Cea a treia – ceată moldovenească.
În ceata cea turcească învârtesc săbiile,
În ceata moldovenească este Ștefan Vodă.
În ceata lui Ștefan plânge o fetiță:
Și plângând grăia: „Ștefane, Ștefane,
Ștefan Vodă! Ori mă ia, ori mă lasă!”
Ș-apoi ce mi-i răspunde Ștefan Vodă:
„Frumoasă fetișoară, te-aș lua eu, fetițo,
Nu-mi ești d`o potrivă; lăsa-te-aș, mi-ești dragă.
Ce mi-i răspunde fetița?
„Dă-mi drumul, Ștefane!
Voi sări eu în Dunăre,
În Dunărea cea adâncă!
Vai, cine mă va agiunge, voi fi a acelui.”
Nemine nu mi-a agiuns pe frumoasa fetiță;
Te-a agiuns, fetițo, Ștefan Vodă;
A luat pe fetița de alba mânuță:
„Fetiță, suflețele, îmi vei fi drăguță!”

Traducerea lui Petru Caraman (2005):

Dunăre, Dunăre, pentru ce curgi tulbure?…
Pe țărmul Dunării, trei oști stau acolo:
Întâia oaste-i turcească,
A doua oaste – tătărască,
A treia oaste – românească.
În oastea turcească, se-ncearcă la luptă cu săbiile;
În oastea tătărască, trag cu arcurile;
În oastea românească, e Ștefan Voievod.
În oastea lui Ștefan, plânge-o fată mare
Și plângând, zicea: „Ștefane, Ștefane,
Ștefan Voievodule, ori ia-mă [de soție], ori mă lasă!”
Dar iată ce-mi grăiește Ștefan Voievod:
„Frumoasă copiliță, eu te-aș lua, fetițo,
Însă nu-mi ești potrivită; te-aș lăsa, da-mi ești dragă!”
Ce-mi grăia copila? „Dă-mi drumul, Ștefane!
Eu am să sar în Dunăre, în Dunărea adâncă;
Iar cine m-a ajunge-not, a aceluia voi fi!”
Nimeni n-a ajuns înot pe frumoasa fată,
Numai Ștefan Voievod a ajuns-o pe fată
Și-a apucat fata de mica-i mână dalbă…
„Fetițo, suflețelule, mândruță îmi vei fi!”

Sursa transcrierii și a traducerilor: Petru Caraman, Vechiul cântec popular ucrainean despre Ștefan Voievod, Iași, 2005

Doina de Mihai Eminescu (din Convorbiri literare, Iași, 1 Iulie 1883)

 Articol postat prin bunăvoința Bibliotecii Academiei Române Filiala Iași

Post Navigation