Tipărituri vechi

românești sau despre români

Manolachi Drăghici, Despre puterea înarmată a Moldovii (din Istoriea Moldovei, Iași, 1857)

„Istoriea Moldovei pe timp de 500 ani, pănă în dzilele noastre. Scris de Postelnicul Manolachi Drăghici. Tomul I. Iașii. 1857. Tipografia Institutul Albinei.”

Pagina din dreapta:

„Partea a IX

Despre puterea înarmată a Moldovii

Mulți spun multe lucruri asupra numărului oștirilor Moldovei, pe cănd era ia în putere a să lupta, cu toate neamurile în vecinate cu dănsa, de la bucata de pămănt ce o apucaseră la prilej și o țăne să nu o calce, nici să o stăpănească dușmanii care voea să-i alunge și să-i înprăștie prin alte țări precum să obicinuia atunce și chear astăzi a apuca unii de la alții locurile, neîndestulăndu-să omul cu căt pămănt stăpănește și au agiuns Hronicii în sfărșit a povesti că Moldova ave puteri înarmată pănă la 100.000 de oameni (vezi geografiea lui Cantemir, fila 175).

Prigonirile ce au suferit țara aceasta din partea Ungurilor și a Leșilor [polonezilor], de cum s-au înființat stăpănirea lui Dragoș, năvălirea Tătarălor Nohai și altor săminții ori și cănd o vede amenințată despre puterile cele mari, dihoniile nesfărșite între Domnitorii Valahiei cu ai săi. Planul Turcilor cel mare de a pune măna pe amăndoă țările Dunărene, după ce s-au lățit în Europa, și au agiuns în marginea lor, și apoi biruințele purtate de Moldoveni asupra tuturor acestora, de căte ori s-au cercat să vie la scopul ce dore, răspingăndu-i, cu rușine și cu pagubă, au dat lumii să creadă, că Moldovenii, fără asemenea puteri n-ar fi agiuns să sprijinească republica lor și să o ție în starea ce au fost la închinarea ei Turcilor.

Dar giudecănd puțina înpoporare ce ave, după întinderea pămăntului ce mică, nu pute nime să socotească cu care chip

făce atăta oaste însămnătoare; afară numai deacă luoa și toata țara la întămplări, seau cel puțin pe giumătate din trănsa, că după ori care înpregiurări Moldova nu pute să aibă în acele vremi, mai mult decăt pănă la 200.000 de oameni, ca să rădice arme și să o apere pre dănsa.

Oastea Moldovenească, de la întroducerea sistemului turcesc precum scrie Cantemir, să înpărțe în doă feliuri , în oaste cu leafă, și în oaste pe scuteală, care nu plătea bir, și sluje cu toate a lor la trebuința pămăntului.

Comandirii celii întăi să înpărțe prin următoarea administrație:

Baș-Bulubașă, poronce la zăce bulubași, seau capitani, căte cu 100 oameni fiește-care, ostașii lor să chiema săimeni, poreclă Turcească ce să înțălege oaste plătită bine și era ca o gvardie a Domnului, schimbăndu-să la vremi hotărăte precum să rănduea între ei, iar locuința o avea supt zidiul curții domnești, ce să închipue ca o cazarmie, apoi în locul lor de la o vreme încoace s-au făcut arnăuții, cu Bimbașa lor, care au fost pănă la întrarea Rușilor din anul 1828, și s-au înființat miliția pămăntească.

Patru Capitani Nemțăști, care ave supt stăpănire preste 1000 de oameni.

Patru Capitani căzăcești, care iarăș ave ca la 1000 de oameni ce să chiema căzaci, din Zaporojeni, doă-zăci de Capitani, călăreți poroncind la 100 de oameni, fiește care cu leafă căte de 6 lei 30 părale sau trei taleri nemțăști, precum umbla talerul la 1700, căte doi lei și 10 părale.

Unsprezece Vel Capitani, supuși Hatmanului cu osebită oaste.

4 Căpitani Tătărești din Tatarii lipcani prebegiți în Moldova, cu oamenii lor, ce era supt de-a dreptul ascultare a Domnului, fiind Musulmani un baș-beșleagă, care ave doi căpitani de beșlii supt dănsul, cu beșliei lor, pentru polițiea Turcească, că Domnii nu pute pedepsi pe Turcii vinovați prin Creștini, fiind înprotiva legilor Alcoranului, ce prin Turcii aciea trebue să-i bată, cănd să hotără spre aceasta buluc-bașii, tărgurilor căte 4 de fiește care, numai Iașul ave 10 era supuși Agăi, cu alți opt Căpitani de Darabani, și darabanii.

19 Căpitani de polcuri, care polcuri din vechime ave căte 10 cete fiește care, iar comandirii cetelor să chema sutași, această oaste să alcătuea de prin țănuturi și au fost încredințată amănduror vornicilor, de țara de gios, și de țara de sus, pănă la desființarea oblăduirii lor Guverniale din țară, precum s-au arătat că era, dăndu-să apoi supt ascultarea Hatmanului cu vre o mie de oameni.

Acești Căpitani să orănduea de Hătmănie spre paza graniței în tot cuprinsul Moldovei, pănă la facerea Reglementului, cănd s-au înființat Milițiea și s-au pus la toate hastavile ofițeri.

Căpitanii însămnați, ce purta nume de căpitani de plaiuri, ave sub ascultarea lor și vănătorii seau plăeșii de la munte, ce era în cete căte o sută cu vatavul lor. Înpărțiți mai mult în țănutul Neamțului, și în vreme de război ave datorie să steie tot pre lăngă Domn în tabără, ear la vreme de pace se îndeletniceau numai cu vănatul și aduceau la curte tot feliul de feară sălbatice, cerbi, oi sălbatice și a. l. care se afla prin codri pre unele vii pentru

plăcerea Domnilor, și pre altele ucisă pentru masa lor, pentru aciasta nu plăte nici o dare stăpănirii, iar pentru cheltuiala prafului și a plumbilor de săneață ave leafă osebită.

Călărașii de Țarigrad era 50 la număr cu Vatavul lor, aceștiea au fost în răndueala felt-egărilor altor curți, seau curieri extraordinari ai Domnului, purtănd depeșele lui la vecinii Monarhi cănd era țara neînchinată, iar apoi țăne poșta Țarigradului, pentru care le-au și rămas acest nume, ei era scutiți și cu leafă de 20 lei.

Călărașii de Galați era tot atăța la număr cu aceiași înbrăcăminte dar nu purta scrisori peste hotar fără numai în țară, și slujbile părcălăbiei, avănd și arme din pricina Turcilor cu care de multe ori să băte.

Umblătorii de Hotin și umblătorii de Soroca, de fiește care țănut era căte 50 cu vatavul lor care purta corespondețiile în țara Leșască și Rosiea, cunoscănd limba și locurile țărilor acestora cu care Moldova să megieșa și ave relații foarte dese.

Să mai găse o garnizoană la Curte sub nume de Fustași, care în vreme de pace nu să suea mai mult de 24 la număr, iar la bătălie să spore după trebuință, ei străjuea la perdeua Doamnei, și la pirgul curței, unde se închide slugile pentru vre o greșală, avănd datorie a ezecuta și bătaia la tălpi cu toege pentru care să osănde din porunca Domnului, și oricănd merge Domnul cu alaiu în oraș seau afară, trebuie să-l întovărășască, înpregiurul trăsurei, seau a calului, cu fuște lungi în mănă, asăminea slujbă făcea și la război, aceștiea ave un osăbit povățuitoriu ce să chema vatavul de fustași și purta ceapcăne roșie.

În numărul breslilor arătate să închiea oștirea, care țănea Domnii din vechiu cu plată de la țară.

Iar mai sporindu-le după a lor interes, urma a le și plăti leafa de la sineși, că asupra lăcuitorilor nu pute arunca asemine contribuții, fără pricini politice, dar nici s-au silit vre unul din trănșii, după ce au contenit țara a fi în războae cu alte stăpăniri, să facă un nas ca acesta în protiva turcilor, ce mai ales să așeza pe iconomii, mai de priință socotind pentru dănșii a strănge avere mare decăt oaste multă.”

Sursa: Biblioteca Centrală Universitară „Mihai Eminescu” din Iași

Anunțuri

Single Post Navigation

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: